Erupția dentară

Erupția dentară este văzută ca un moment important în dezvoltarea copilului. Aceasta însumează mișcările biologice ale dintelui din interior (din locul de dezvoltare) spre exterior, în sens axial, penetrând gingia pentru a se fixa în cavitatea orală.

La naștere, majoritatea copiilor au 20 de dinți primari (de lapte) ce încep să erupă de la 6 luni. Ulterior sunt înlocuiți cu dinții permanenți, în număr de 32. Alimentația corectă a mamei pe durata sarcinii este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a dinților copilului. În alimentația mamei trebuie incluse surse de calciu, fosfor, vitamina C și vitamina D.

Anatomia și dezvoltarea dinților

Dezvoltarea dinților începe la fetus la vârsta gestațională de aproximativ 28 de zile. Mineralizarea dinților primari debutează în aproximativ a 14-a săptămână de sarcină. Formarea dintelui începe la nivelul foliculului dentar care este bogat în eicosanoide, citokine și factori de creștere ce influențează și dictează aceste procese. Durata propriu-zisă de erupție durează în medie 8 zile, în timp ce dezvoltarea completă a unui dinte durează aproximativ 2 ani.

Dezvoltarea dinților cuprinde patru stadii principale și anume:

• formarea substanței de bază din compoziția dinților începând din a 6-a săptămână gestațională;
• formarea țesutului dur ce înconjoară dinții, la vârsta gestațională de 3-4 luni;
• după naștere, următorul stadiu este dat de reliefarea dinților prin gingie - erupția dentară;
• pierderea dinților primari.

Anatomia dintelui

Fiecare dinte ar patru părți principale:

• smalț – suprafața exterioară a dintelui și materialul cel mai dur din întregul organism;
• dentină – stratul următor care reprezintă cea mai mare parte a dintelui;
• pulpă – țesutul moale din interiorul dintelui ce conține nervii și are capacitatea de a produce dentină;
• rădăcină -  partea dintelui ce asigură implantarea dintelui în maxilar. (2)

Etapele erupției

Sunt cinci etape ale erupției dentare:

• Mișcările preeruptive ca urmare a dezvoltării foliculilor dentari și a creșterii localizate în țesutul osos
• Erupția intraosoasă – datorită proceselor de resorbție, țesutul generează o forță eruptivă ce deplasează dintele în sens vertical. Aceste forțe sunt produse de activitatea metabolică din ligamentul periodontal și de acțiunea hormonului de creștere.
  
• Penetrarea mucoasei - apar semne clinice de hipersensibilitate, dintele începe să străpungă gingia
• Erupția preocluzală
• Erupția postocluzală

Erupția dinților primari

Primii dinți încep să erupă după vârsta de 6 luni, primii fiind incisivii centrali de pe maxilarul inferior. Urmează cei 4 dinți de pe maxilarul superior (cei din mijloc), continuându-se cu erupția lentă a celorlalți dinți, de obicei pe perechi, până ce toți cei 20 de dinți (10 pe maxilarul superior și 10 pe cel inferior) erup până la vârsta de 2,5 – 3 ani. Setul complet de dinți primari este întâlnit în perioada 2,5 – 3 ani până la 6-7 ani.

Pe lângă aceste valori, sunt și excepții: 1% dintre copii prezintă erupția primului dinte la mai puțin de 4 luni, în timp ce alt procent de 1% nu are niciun dinte erupt până la vârsta de 12 luni, fără cauze patologice. De asemenea, există cazuri de erupție dentară imediat după naștere sau neonatal. De cele mai multe ori nu trebuie extrași, deoarece fac parte din dantura normală (doar în cazul în care produc traume copilului sau prezintă pericolul de a fi înghițiți).

Tabelul următor prezintă momentul erupției dinților primari, numiți și dinți de lapte sau dinți temporari, precum și momentul căderii. Valorile sunt date cu aproximație, putând să varieze de la un copil la altul.

Maxilarul superior	Erupție	Cădere
Incisiv central	8-12 luni	6-7 ani
Incisiv lateral	9-13 luni	7-8 ani
Canin (cuspid)	16-22 luni	10-12 ani
Primul molar	13-19 luni	9-11 ani
Al doilea molar	25-33 luni	10-12 ani
Maxilarul inferior	Erupție	Cădere
Al doilea molar	23-31 luni	10-12 ani
Primul molar	14-18 luni	9-11 ani
Canin (cuspid)	17-23 luni	9-12 ani
Incisiv lateral	10-16 luni	7-8 ani
Incisiv central	6-10 luni	6-7 ani

Sursa: American Dental Association (1)

Particularități ale erupției dinților temporari

• dinții temporari sau primari sunt numiți și dinți de lapte;
• aproximativ la fiecare 6 luni vor erupe aproximativ 4 dinți, însă nu este o regulă generală;
• se consideră că în cazul fetelor erupția dentară este mai rapidă decât la băieți, însă nu sunt dovezi științifice concludente în acest sens;
• dinții de pe maxilarul inferior erup de obicei înaintea dinților de pe maxilarul superior;
• erupția este de obicei simetrică pentru fiecare maxilar (dintele din partea stângă erupe simultan cu cel din partea dreaptă);
• spațiile dintre dinți sunt importante deoarece asigură locul pentru creșterea și dezvoltarea dinților permanenți;
• cariile și alte afecțiuni progresează mai rapid la acești dinți;
• vârful dinților cu care se mușcă alimentele are aspect canelat;
• dinții temporari sunt de dimensiuni mai mici și mai albi decât dinții permanenți deoarece au un strat mai redus de smalț.

După vârsta de 4 ani, maxilarul și oasele feței încep să se dezvolte, ducând la crearea spațiilor între dinți. Este un proces natural ce asigură spațiile necesare pentru dinții permanenți. În perioada 6-12 ani copilul va prezenta atât dinți temporari cât și dinți permanenți. (3)

Erupția dinților permanenți

În jurul vârstei de 6 ani copilul va începe să piardă dinții temporari. De obicei, primul dinte care cade este incisivul central, urmat de erupția primului molar permanent. Ultimul dinte pe care copilul îl pierde este de obicei în jurul vârstei de 12 ani, fiind cuspidul sau molarul secundar. Ulterior, dinții temporari vor fi înlocuiți cu 32 de dinți permanenți.

Maxilarul superior	Erupție
Incisiv central	7-8 ani
Incisiv lateral	8-9 ani
Canin (cuspid)	11-12 ani
Primul premolar (primul bicuspid)	10-11 ani
Al doilea premolar (al doilea bicuspid)	10-12 ani
Primul molar	6-7 ani
Al doilea molar	12-13 ani
Al treilea molar (măseaua de minte)	17-21 ani
Maxilarul inferior	Erupție
Al treilea molar (măseaua de minte)	17-21 ani
Al doilea molar	11-13 ani
Primul molar	6-7 ani
Al doilea premolar (al doilea bicuspid)	11-12 ani
Primul premolar (primul bicuspid)	10-12 ani
Canin (cuspid)	9-10 ani
Incisiv lateral	7-8 ani
Incisiv central	6-7 ani

Sursa: American Dental Association (1)

Simptome

Apariția dinților poate să nu producă niciun disconfort copilului. Totuși, în unele cazuri erupția dinților primari poate fi însoțită de:

• înroșirea și o ușoară tumefiere (umflare) a gingiei, cu apariția unui punct alb în zona respectivă;
• stări reduse de iritabilitate;
• senzații de mâncărime în zona unde va crește dintele;
• salivație (sialoree);
• creștere ușoară a temperaturii corpului (cu aproximativ 0.39 ° C);
• refuzul unor alimente.

Erupția dentară nu cauzează diaree, febră, erupții cutanate, afecțiuni gastrointestinale sau respiratorii. (4, 7) Erupția poate cauza un mic disconfort copilului, acesta având tendința de a suge degetul și de a saliva astfel mai mult. Deși creșterea cantității de salivă apare și ca urmare a suptului non-nutritiv (în general suptul degetului), această sialoree este produsă de dezvoltarea normală a glandelor salivare în această perioadă.

Aceste date sunt confirmate și de un studiu publicat în jurnalul BMC Oral Health (2015) ce a analizat simptomele ce apar în urma erupției dentare la un grup de 270 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 36 luni. Rezultatele au arătat că cele mai frecvente simptome sunt creșterea cantității de salivă (92% dintre copii au prezentat acest simptom), afectarea ușoară a somnului (82,3%) și stări reduse de iritabilitate (75,6%). O creștere ușoară a temperaturii  s-a manifestat doar în ziua erupției (37 ± 0.39 °C). Erupția dentară nu a fost asociată cu febra sau diareea. (10)

Mituri privind erupția dinților

Încă din cele mai vechi timpuri, numeroase simptome au fost puse pe seama erupției dinților, cum ar fi febra, alterarea somnului, congestia nazală, diareea, afecțiuni respiratorii și digestive, apelându-se la diverse metode rudimentare pentru „ameliorarea” acestora - de la rosul unor rădăcini dure, utilizarea diferitelor substanțe, până la incizia gingiei, care cauza infecții grave în cele mai multe cazuri. Oamenii de știință subliniază însă faptul că niciun astfel de simptom nu este produs de erupția dentară. În perioada 4 luni – 3 ani părinții atribuie numeroase schimbări comportamentale erupției dentare.

Într-un studiu publicat în Pediatrics, jurnalul Academiei Americane de Pediatrie (2006), s-a arătat că erupția dentară nu produce diaree, febră, insomnii. Studiul a fost realizat pe un grup de copii cu vârste cuprinse între 6 și 24 de luni iar cercetările nu confirmă asocierea dintre erupția dentară și aceste simptome. Ideile preconcepute în acest sens ar putea influența negativ managementul unor afecțiuni. Diareea și febra sunt produse de cele mai multe ori din cauza unor germeni și a sistemului imunitar insuficient dezvoltat. (6,7)

În concluzie, erupția dentară nu este asociată cu:

• febră;
• vărsături și diaree;
• erupții cutantate;
• afecțiuni  respiratorii;
• probleme ale somnului;

Sfaturi pentru ameliorarea disconfortului produs de erupția dentară

• Oferiți-i copilului obiecte care pot fi roase, acordând atenție durității acestora și dimensiunii, cum ar fi inelele din cauciuc pentru dentiție sau o bucată de pânză rece și umedă;
• Masați ușor gingia cu degetul curat;
• Doarece bebelușul poate să saliveze mai mult, aveți grijă să ștergeți în permanență saliva de la nivelul guii pentru a preveni iritațiile;
• Evitați biscuiții și dulciurile de orice fel care aduc un aport prea ridicat de carbohidrați. În cazul copiilor mai mari se recomandă legumele mai dure, cum sunt morcovii – acestea stimulează secreția salivară reducând efectele dăunătoare ale acizilor asupra suprafeței dentare;
• Puteți folosi geluri speciale pentru reducerea disconfortului pe bază de lignocaină sau benzocaină, însă există riscul ca înghițirea acestuia să-i dăuneze copilului, fiind necesară utilizarea doar la recomandarea medicului. Analgezicele orale pe bază de acetaminofen sau ibuprofen sunt contraindicate copiilor sub 6 luni, fiind asociate cu afectarea ficatului, afectarea renală și digestivă, iar după 6 luni sunt indicate doar la recomandarea medicului. (5, 7)

Îngrijirea dinților la copii

Deși primii dinți sunt temporari și vor cădea la un moment dat, trebuie acordată o atenție crescută îngrijirii lor, deoarece:

• asigură spațiile pentru dinții permanenți;
• asigură aspectul estetic al feței;
• ajută la articularea cuvintelor;
• susțin fragmentarea alimentelor;
• asigură suportul pentru dezvoltarea celorlalți dinți (cariile și infecțiile dinților primari pot cauza ulterior pete negre pe dinții permanenți). (3)

Cariile dentare sunt principala problemă ce poate afecta dinții copilului și apar ca rezultat al acumulării de bacterii la nivel dentar. Cariile de biberon reprezintă o afecțiune ce apare la bebeluși și sugari, fiind cauzate de expunerea prelungită la zaharuri. Apar inițial ca niște pete pe dinte la marginea gingiei, pete care ulterior se îngălbenesc sau devin maronii.

Citiți mai multe despre cariile dinților temporari și despre îngrijirea dinților de lapte.

Pentru a preveni problemele de natură stomatologică este recomandat să curățați dinții copilului – se înlătură astfel placa bacteriană iar copilul se acomodează cu acest obicei; sunt disponibile periuțe de dinți speciale pentru fiecare vârstă, periuțe normale sau din silicon ce pot fi puse pe degetul arătător. În primă fază nu este necesară pasta de dinți, putându-se utiliza doar apa. Periajul ajută la stabilirea unei rutine pentru îngrijirea dinților. Curățați dinții copilului de două ori pe zi cu mișcări circulare ușoare, concentrând atenția asupra zonei de separare dintre dinte și gingie.

Prima vizită la stomatolog a copilului trebuie făcută după apariția primului dințișor. Astfel, anumite probleme por fi prevenite iar copilul se familiarizează cu aceste proceduri. În plus, medicul vă poate recomanda proceduri de periere, sfaturi alimentare și metode pentru prevenirea afecțiunilor stomatologice.

De evitat:

• Sucurile nediluate – apa este lichidul cel mai recomandat copiilor, iar sucurile, chiar și cele naturale, conțin zahăr ce favorizează apariția cariilor. Diluați sucurile cu apă pentru a reduce astfel cantitatea de zaharuri pe care copilul o consumă.
  
• Dulciurile – zaharurile sunt metabolizate în acizi de către bacterii, formându-se placa bacteriană. Acești acizi produc demineralizarea sau reducerea smalțului.
• Medicamentele cu adaos de zahăr -  siropurile medicale conțin în general surse de zahăr adăugat, ceea ce alterează sănătatea dinților la copii.
• Biberonul ar trebui folosit doar pentru administrarea formulei de lapte, a laptelui matern sau a apei. Nu administrați băuturi dulci cu ajutorul biberonului. Pe durata somnului sau a nopții se evită folosirea biberonului sau se administrează doar apă cu biberonul, deoarece zaharurile sunt foarte corozive, iar suptul prelungit favorizează apariția cariilor. (8)
• Suptul non-nutritiv este un act reflex normal al copilului. Majoritatea renunță la acest obicei la 2-4 ani. Copiii își sug cel mai adesea degetul, dar în această categorie intră și suzeta, diferite obiecte, jucării sau țesături. Prelungirea acestui obicei poate afecta dezvoltarea și alinierea corectă a dinților, în funcție de intensitatea și durata acestui proces. Conform unei meta-analize publicate în jurnalul Dentistry (2014), suptul non-nutritiv este un act reflex perfect normal la bebeluși, ce apare din a 29-a săptămână gestațională, însă prelungirea sa poate cauza un dezechilibru muscular și poate influența devoltarea structurilor osoase, cauzând malocluzii dentare (alinieri incorecte ale dinților) și dezvoltare incorectă a maxilarului. (9)