Plansul bebelusului

Plânsul reprezintă limbajul de comunicare al bebelușilor. Prin sunetele diferite și prin mișcările specifice ale corpului, ei transmit semnale despre nevoile lor.

Plânsul este un comportament normal la bebeluși, fiecare având tipare individuale de plâns, ce pot varia ca durată de la 20 de minute până la 5 ore pe durata unei zile. (1)

Pentru majoritatea adulților, plânsul unui bebeluș este dificil de suportat, creează stres și anxietate. De aceea, tendința generală a părinților este de a încerca să-l liniștească cât mai repede. (2)


Plânsul este unul dintre subiectele studiate de cercetătorii în dezvoltarea copilului și în privința căruia au fost elaborate mai multe teorii explicative și care propun metode prin care părinții îl pot gestiona mai bine. 

De ce plânge bebelușul?

Cauzele care determină plânsul bebelușului sunt numeroase și variate, începând de la nevoile fiziologice, de bază (de exemplu foamea) și până la cele mai complexe (plânsul ca o formă de descărcare nervoasă). Chiar dacă uneori pare să nu aibă nicio cauză aparentă, de cele mai multe ori  plânsul apare ca reacție la un stimul sau combinație de stimuli. (2)

Foamea

Foamea este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care bebelușul plânge, în acest caz plânsul fiind precedat de alte semnale prin care puteți recunoaște foamea – copilul este mai agitat și caută sânul sau face mișcări de supt, scoate limba, întoarce capul într-o parte și în cealaltă, duce pumnul la gură, își suge buzele. Acordând atenție acestor prime semne, îl veți putea hrăni înainte de a începe să plângă.

Uneori bebelușul pare să fie înfometat și totuși nu reușește să mănânce. În astfel de cazuri ar putea fi prea agitat sau ar putea avea dureri (la nivelul gingiilor, de exemplu). Înainte de a renunța să-l hrăniți, ar fi indicat să îl liniștiți întâi (țineți-l în brațe, plimbați-vă ușor cu el, mergeți într-o cameră întunecoasă și liniștită unde să îi vorbiți în șoaptă).

Există și varianta ca bebelușul să fie sătul, dar să accepte totuși sânul din nevoia de confort. Dacă nu foamea pare o problemă și dacă nu doriți să îl lăsați să sugă „de plăcere”, puteți încerca alte metode de liniștire.

Evitați să forțați bebelușul să mănânce. (3)

Oboseala

Bebelușii (mai ales nou-născuții) nu rezistă să stea mult timp treji, iar abilitatea de a merge la culcare se învață și se dezvoltă pe parcursul primului an de viață, cu ajutorul părinților. Uneori bebelușii prezintă o serie de indicii ale oboselii: nu mai sunt atenți, întorc capul de la ceea ce fac, ochii lor nu mai focalizează, nu mai sunt prezenți, pleoapele sunt mai căzute, mai târziu se freacă la ochi, cască, devin irascibili, își arcuiesc spatele. Bebelușii (în special cei mici) pot trece ușor de la starea de oboseală la cea de supraoboseală. De aceea, dacă nu suntem atenți să îi ajutăm să se liniștească și să adoarmă, ei pot trece foarte ușor peste acestă „fereastră” și să devină suprastimulați și foarte obosiți. În această situație, vor începe să plângă, să fie agitați și va fi mai greu să fie liniștiți și să adoarmă. (1), (3)


Unii copii plâng uneori la trecerea din starea de veghe la cea de somn și invers. Dacă se trezesc plângând, puteți încerca să îi adormiți la loc, poate nu și-au făcut somnul. Conform pediatrului Polly Moore, ei ar trebui să doarmă cicluri de 90 de minute; dacă se trezesc mai devreme, încercați să îi ajutați să adoarmă la loc dacă sunt micuți (sub 3 luni) sau lăsați-i să readoarmă singuri dacă au peste 3-6 luni; dacă nu adorm în 15 minunte înseamnă că s-au trezit de tot. (4)

Suprastimularea (supraîncărcarea senzorială)

Prea mult zgomot, prea multă agitație în jurul lui, o lumină prea puternică ori o interacțiune prea lungă ca durată sunt câteva exemple de stimuli care pot copleși bebelușul. În acel moment are nevoie de o pauză, pe care o „semnalizează”, printre altele, prin plâns. (2)

Ce puteți face pentru a preveni suprastimularea micuțului:

• dacă sunteți acasă, încercați să vă retrageți cu bebelușul într-o cameră mai întunecoasă și mai liniștită;
• dacă sunteți în oraș, încercați să acoperiți căruciorul cu o pânză, astfel încât să opriți măcar stimularea vizuală (uneori bebelușii rămân cu ochii mari și nu reușesc să facă o pauză de la stimulii vizuali);
• în ambele situații nu încercați să stimulați suplimentar (evitați legănatul puternic, cântece vesele, joaca, vorbitul tare, zgâlțâitul - toate acestea sunt forme de stimulare).

Pentru unii copii, în special în cazul celor sub 3 luni, pot funcționa pentru detașare și liniștire: -legănatul ușor, mângâieri pe căpușor sau bătăi ușoare pe spate;

• cântece liniștitoare;
• vorbitul cu bebelușul cu o voce calmă și caldă;
• sunete repetive (șâșâitul);
• diferite sunete asemănătoare cu cele pe care bebelușul le auzea în burta mamei (de exemplu, cele produse de aspirator sau uscătorul de păr), diferite sunete liniștitioare oferite de aplicații pe telefon sau web. (2)

Colicile

Colicile se referă la plânsul inexplicabil al bebelușului, care are loc timp de minimum 3 ore pe zi, cel puțin 3 zile pe săptămână, pentru o perioada de 3 săptămâni sau mai mult. Acestea apar în general după săptămâna a doua de la data probabilă a nașterii si se termină de la sine în lunile 3-4. (5), (6)

Cauzele care produc colicile nu sunt încă bine clarificate. Se consideră că acestea pot fi cauzate de factori precum: intoleranța la lactoză, alergii, indigestie, crampe intestinale, sensibilitate gastrointestinală la anumite substanțe din lapte. (7)

Medicul pediatru Harvey Karp propune o metodă prin care caracteristicile mediului intrauterin pot fi recreate, iar reflexul de calmare stimulat. Încercați-le pe rând, abia apoi câte două odată, iar dacă nici astfel nu dau rezultat, aplicați-le pe toate odată.

• înfășarea (folosiți un material sau un sistem special de tip Swaddle Me);
• așezarea pe o parte sau pe burtică (Atenție! Nu lăsați copilul să doarmă într-o astfel de poziție. Întoarceți-l mereu pe spate după ce se liniștește.);
• diferite sunete similare cu cele auzite în pântec (un șâșâit la urechea bebelușului îl ajută mai ales în primele 3 luni; alte sunete care pot fi utile sunt cele produse de aspirator, uscătorul de păr, mașina de spălat, mașina auto);
• legănarea (ușoară, ritmică) - aici se încadrează și plimbările cu căruciorul sau cu mașina pentru că acestea imprimă o ușoară mișcare de legănare;
• suptul (san, suzeta, deget). (8)

Durerea

Dacă bebelușul se confruntă cu o suferință fizică, plânsul lui apare de obicei brusc, este mai ascuțit și înalt ca tonalitate; între plânsete pot apărea pauze în care bebelușul pare că își ține respirația, după care reia plânsul. O cauza frecventă de durere la bebeluși o reprezintă dificultarea eliminării gazelor intestinale sau a scaunelor, caz în care plânsul poate fi însoțit de arcuirea spatelui, înroșirea feței și o grimasă specifică de durere, oprirea din mâncat, zvârcolire. (3), (9)

Pentru a-l ajuta să eructeze (mai ales în primele luni), țineți copil vertical, balansați-l usor, frecați-l sau bateți-l ușor pe spate.

Uneori durerea la bebeluș poate fi dificil de sesizat. Dacă după eliminarea principalelor cauze, copilul plânge în continuare, urmăriți și eventuale alte „simptome” (de exemplu, măsurați-i temperatura, uitați-vă după semne de înroșire sau umflături la nivelul pielii, erupții etc.)  pentru a vă asigura că nu este bolnav.

Disconfortul fizic

Un scutec care trebuie schimbat, temperatura ambiantă neadecvată (prea cald sau prea frig), faptul că e înfășat prea strâns etc. sunt stimuli fizici care pot produce ca reacție plânsul micuților. Sigur, nu toți copiii plâng după ce murdăresc scutecul.

Când bebelușului îi este frig sau cald, pe lângă scâncetele de nemulțumire, veți observa și alte semne fizice:

• dacă îi este frig, extremitățile membrelor (mâini, picioare, nas) sunt de obicei reci, pielea se face „ca de găină” și/sau capătă o nuanță vineție, copilul începe să tremure;
• dacă îi este cald, obrajii i se înroșesc, transpiră, pot apărea pete roșii pe față și trunchi, pielea este uscată. (3)

Nevoia de afecțiune

Bebelușii își manifestă prin plâns nevoia de confort psihic și afecțiune. Chiar dacă mulți părinți sunt îngrijorați de faptul că își vor răsfăța copilul dacă îl vor ține prea mult în brațe, cel puțin în primele luni de viață acest lucru este puțin probabil.

De obicei în aceste situații plânsul este precedat de căutarea din priviri a părintelui, iar plânsul încetează atunci când micuțul este luat în brațe. Pentru încurajarea independenței bebelușului, dacă observați acest comportament înainte ca el să plângă, îl puteți liniști vorbindu-i cald, mângâindu-l și bătându-l ușor pe spate, fără să fie nevoie să îl luați în brațe. (3)

Pe de altă parte, această nevoie variază mult de la un copil la altul, unii vor să fie ținuți în brațe mai mult și necesită mai multă atenție, în timp ce alții pot dobândi mai repede abilitatea de a se auto-liniști.

Stări de proastă dispoziție sau transformări prin care trece bebelușul

Uneori plânsul bebelușului poate avea la bază stări negative de dispoziție, care însoțesc, de exemplu perioadele când este bolnav sau când trece printr-o perioadă de creștere rapidă.
 
În ceea ce privește etapele de dezvoltare, cercetătorii olandezi Frans Plooij și Hetty van de Rijt au elaborat o teorie conform căreia copiii parcurg 10 salturi principale de dezvoltare în primele 20 de luni de viață. Fiecare salt produce o dezvoltare mentală, care e însoțită de modificări ale dispoziției și efecte asupra somnului, sănătății, inteligenței și tiparului de plâns. Când învață o nouă abilitate (de exemplu să se rostogolească pe o parte) și începe să o practice, bebelușul plânge mai mult decât de obicei, e mai morocănos, doarme mai prost, îi lipsește pofta de mâncare și are o stare generală mai agitată. Urmărirea acestor perioade (The Wonder Weeks) vă poate ajuta să identificați perioadele când bebelușul este mai predispus să plângă (există și o aplicație care vă indică perioadele). (10)

O altă teorie susține că transformările neurologice care au loc în această perioadă determină bebelușii să se descarce prin plâns. Un copil odihnit va trece mai usor peste aceste transformări, de aceea este important să ajutați bebelușul să doarmă, mai ales sub vârsa de 3 luni.

Unii copii plâng în fiecare seară, aproape la aceeași oră (între săptămână a doua de la termenul de naștere și până la luna a doua sau a treia). Plânsul poate avea legătură cu dezvoltarea ritmului circadian de 24 de ore (de obicei acesta se instaurează în a 46-a săptămână de la concepție, moment în care aceste plânsete sunt la apogeu - instaurarea „zonei interzise a somnului”, o perioadă de timp seara, când indiferent cât de obosiți am fi, nu putem adormi. În această situație este important să evitați suprastimularea (televizorul deschis în camera unde se află copilul, jucării colorate sau zgomotoase, mișcări agitate, gălăgie) și să îi alinați pentru a-i ajută să depășească momentul (posibil să dureze până la 90 de minute, așa că fiți pregătiți să fiți alături de ei). (11)

Plictiseala sau dorința de a schimba peisajul

Plânsul cauzat de lipsa de stimulare sau de plictiseală apare când bebelușul mai crește puțin. De obicei este precedat de o stare de irascibilitate pe care o semnalează prin sunete specifice, întoarcerea capului de la obiectele sau jucăriile pe care le are în față și o stare de agitație. Pentru a-i oferi o schimbare de peisaj, mutați bebelușul într-un alt loc, vorbiți cu el, oferiți-i alte jucării sau antrenați-l în alte activități. (3), (12)

Cum gestionezi plânsul copilului?

Nu există o metodă universală de a gestiona plânsul care să funcționeze la toți bebelușii. Teoriile moderne de creștere a copilului atrag tot mai mult atenția asupra necesității de a privi plânsul ca pe o formă de comunicare a micuților și de a răspunde cu respect și empatie nevoilor acestora. Vă prezentăm în continuare două astfel de teorii.

Introducerea unei structuri în programul bebelușului (Tracy Hogg)

Teoria propusă de Tracy Hogg pleacă de la ideea că plânsul este vocea bebelușului și că dacă îi răspundem mereu la fel (de exemplu, îi oferim sânul sau suzeta) și nu îl ascultăm niciodată, încercând să identificăm ceea ce ne transmite, cu timpul copiii nu își vor mai dezvoltă mai multe tipuri de plâns. Cu alte cuvinte, este ca și cum și-ar pierde abilitatea de a comunica prin plâns.

Tracy Hogg propune introducerea unei structuri în programul bebelușului, care va ajuta părinții să identifice mai bine semnificația tipului de plâns, în funcție de rutina sa. Nu este vorba de un program cu ore fixe, ci de o anumită structurare: somn, masă, activitate. De exemplu, dacă el se trezește, mănâncă, se joacă și apoi doarme, veți ști dacă plânge de foame sau de oboseală în funcție de momentul zilei (activitatea poate consta în schimbatul scutecului, băiță, statul pe spate, timpul cât stă pe burtică, socializarea, joaca, plimbarea). Dacă bebelușul va face lucrurile într-o anumită ordine, se va obișnui cu predictibilitatea aceasta și se va adapta mai ușor unei rutine.

Când copilul plânge, Tracy Hogg recomandă sistemul numit STOP: Stai, Trage cu urechea, Observă și rezolvă Problema. Totodată, ea pune accentul pe capacitatea bebelușului de a se liniști singur, mai ales după 3 luni, prin supt și plâns, fără a îndemna părinții să lase copiii să plângă singuri și neconsolați.

Puteți găsi pe internet numeroase exemple de structurări ale programului bebelușului, pe care să le adaptați și personalizați. Esențial este să urmăriți comportamentul micuțului și să fiți pregătiți să faceți modificări, cel puțin în primii doi ani. (3)

Teoria RIE (Magda Gerber)

Filosofia RIE (Resources for Infant Educarers), dezvoltată de Magda Gerber, are la baza relației dintre părinți și copii respectul reciproc. Plânsul este modul bebelușilor de a comunica; ei exprimă astfel diverse emoții, cer ajutor sau pur și simplu se liniștesc. Din respect față de ei, nu ar trebui să ne grăbim să răspundem, anxios, la plânsul lor, dându-le rapid o suzetă, un biberon sau un sân, ci ar trebui să ne îndreptăm atenția către plânsul lor și să înțelegem ce nevoie ascunde. Uneori un bebeluș are nevoie să plângă și prezența noastră plină de compasiune și fără anxietate este tot ce le trebuie pentru a se liniști în final. (13), (14)

Concluzii

În final, evitați să atribuiți plânsului bebelușului propriile voastre proiecții (în niciun caz plânsul lui nu înseamnă: „sunt supărat pe tine”, „vreau să îți fac viața grea”, „mă simt abandonat”, „mai bine aș fi copilul altcuiva” etc.), pentru a nu ajunge la concluzia eronată și demotivantă că „dacă bebelușul plânge, înseamnă că sunt o mamă rea”. 

Încercați să vă păstrați calmul când bebelușul plânge, chiar dacă uneori pare extrem de dificil. Pe parcurs veți reuși să identificați tipurile de plâns și veți afla care metode de liniștire se potrivesc personalității și stilului vostru și al micuțului.