Edentația (lipsa dinților) la copii

La copii, dezvoltarea dentiției temporare, iar mai apoi tranziția către dentiția definitivă, urmărește, de cele mai multe ori, un tipar bine stabilit, fiind un proces fiziologic.

Astfel, în perioada dentiției temporare, majoritatea copiilor prezintă spații între dinții existenți pe arcadele dentare. Acest lucru vine în avantajul erupției dinților definitivi, care sunt de dimensiuni mai mari și care, pe o perioadă de câțiva ani, vor coexista pe arcadele dentare împreună cu anumiți dinți temporari. (1)

Uneori, acest tipar nu este respectat, fie pentru că nu există spații între dinții temporari, fie pentru că dinții temporari se pierd prematur, înainte ca dinții definitivi să fie capabili să erupă. În ambele situații, șansele ca dinții definitivi să fie înghesuiți sunt foarte mari. Așadar, este de dorit ca între extracția dintelui temporar și a erupței celui definitiv să fie o perioadă cât mai scurtă de timp, pentru ca spațiul disponibil pe arcada dentară să nu se modifice. (1)

Cauze

Edentația (lipsa unuia sau a mai multor dinți) la copii poate avea cauze diferite. În primul rând, pierderea prematură a dinților temporari apare, cel mai frecvent, din cauza complicațiilor cariilor dentare, dar și a traumatismelor. Uneori, pe fondul unor probleme genetice (precum displazia ectodermală sau sindromul Papillon-Lefevre), copilul poate suferi de hipodonție (lipsa genetică a unor dinți) sau anodonție (lipsa genetică a tuturor dinților de pe arcada dentară). (2)

Pierderea prematură a dinților va determina diferite tipuri de complicații, acest lucru depinzând și de vârsta copilului, de dintele extras, dar și de felul în care s-au dezvoltat oasele maxilare și de raportul dintre acestea. În general, aceste complicații sunt reprezentate de arcade dentare insuficient dezvoltate care vor permite înghesuirea dinților definitivi, asociată cu rotațiile acestora. Alteori, unii dinți permanenți, neavând loc pe arcadele dentare, vor rămâne incluși. (3)

• Piederea prematură a incisivilor temporari (a dinților frontali) este mai frecventă la nivelul maxilarului și mai rar la nivelul mandibulei. Caria dentară și traumatismele sunt cele mai frecvente cauze ale pierderii acestor dinți. Consecințele imediate sunt că masticația (funcția de mestecare a alimentelor) este parțial afectată (prin afectarea funcției de incizie sau de mușcare), iar dacă pierderea survine înainte ca vorbirea să fie definitivată la copil, atunci acesta ar putea fi în imposibilitatea de a pronunța anumite foneme. De cele mai multe ori, nu sunt necesare tratamente de menținere a spațiului pentru dinții definitivi. Atunci când mai mulți dinți frontali sunt pierduți, se poate recurge la anumite tratamente prin proteze sau aparate ortodontice care au ca scop menținerea spațiului necesar pentru erupția dinților definitivi. (1)

• Pierderea prematură a caninilor temporari se produce, deseori, atunci când incisivii definitivi nu au spațiu suficient pentru a erupe. Sub presiunea erupției incisivilor laterali, rădăcinile caninilor temporari se vor rezorbi mai repede decât în mod obișnuit. Acest fenomen poate apărea atât la nivelul maxilarului, cât și la nivelul mandibulei. Cu toate acestea, pierderea prematură a caninilor va determina rareori înghesuiri viitoare la nivelul dinților laterali și mai frecvent la nivelul dinților frontali. Atunci când caninii temporari sunt pierduți prematur, un medic ortodont va fi în măsură să decidă ce tratament se indică, pentru a menține spațiul necesar caninilor definitivi. (1)  

• Pierderea prematură a primilor molari temporari se produce, deseori, din cauza complicațiilor produse în urma cariilor dentare (infecția). Efectele pierderii acestor dinți se pot vedea după aproximativ 4-6 luni de la extracție, când vor migra (se vor mișca din poziția originară) fie molarii secunzi (situați posterior de primii molari), fie caninii temporari împreună cu incisivii laterali definitivi. Astfel, în perioada dentiției mixte (când în cavitatea bucală au început să erupă o parte din dinții definitivi, dar mai persistă încă și dinți temporari) șansele ca spațiul pentru primii premolari definitivi (cei care vor erupe în locul primilor molari temporari) să fie micșorat sau chiar să dispară. De aceea, un tratament de menținere a spațiului va fi indicat. (1)

• Pierderea prematură a molarilor secunzi temporari poate, de asemenea, determina modificări majore la nivelul arcadelor dentare definitive. Cauza cea mai frecventă a pierderii acestor dinți, este caria dentară și complicațiile acesteia. Modificările produse prin extracția prematură a acestor dinți sunt mai grave cu cât vârsta este mai mică, mai exact înainte de 6 ani (atunci când erupe primul molar definitiv, în spatele molarilor secunzi temporari). Pentru menținerea spațiului pe arcadă va fi nevoie de un tratament adecvat fiecărei situații. (1)

Pierderea prematură a dinților survine, cel mai frecvent, pe fondul cariilor dentare multiple, care pot produce infecții asociate cu durere, iar medicul va recomanda extracția acestora. Deseori, extracțiile se produc în perioada dentiției mixte, în jurul vârstei de 8 ani. (4)

Tratament

Tipul de tratament, ulterior extracției, este variat, iar medicul ortodont va propune o soluție ținând cont de vârsta copilului și de numărul de dinți pierduți prematur. Se pot aplica aparate ortodontice fixe (care se cimentează pe cel puțin un dinte) sau mobile (care se pot scoate de către copil din cavitatea bucală pentru a fi igienizate și apoi, reaplicate). (4)

Recomandări

Deoarece principala cauză a pierderii premature a dinților temporari este caria dentară și complicațiile acesteia, cea mai importantă metodă de tratament este prevenirea. Așadar, pe lângă învățarea și aplicarea metodelor de igienă orală (de la o vârstă cât mai mică), un copil ar trebui adus la medicul dentist pentru un control de rutină cel puțin de două ori pe an. Medicul va putea observa mult mai ușor dacă dinții temporari suferă de carii și le poate depista în stadii precoce, dar va putea să și recomande metode suplimentare pentru prevenirea cariilor, atunci când copilul este predispus la această afecțiune. (5)

Atunci când se produce pierderea prematură a unuia sau a mai multor dinți temporari, trebuie acordată o atenție deosebită menținerii spațiului restant pentru a se asigura erupția, în condiții optime, a dinților definitivi. (5)