Îngrijirea pielii

Îngrijirea pielii Cum protejăm și îngrijim pielea delicată a bebelușilor și copiilor mici?

Crema de protecţie solară la copii - de ce să ţii cont?

Pielea copiilor este mult mai sensibilă la acţiunea razelor ultraviolete decât a adulţilor, de aceea este important să o protejăm pe cât posibil. În ceea ce priveşte cremele de protecţie solară, iată ce ar trebui să avem în vedere atunci când le achiziţionăm şi le aplicăm pe pielea celor mici.

Alunițele la copii

Alunițele sau nevii melanocitari (pigmentari) sunt mici pete sau puncte pe piele, plate sau în relief, având o culoare mai închisă decât nuanța pielii, variind de la nuanțe de maro deschis până la negru.

Picioare crăpate la copii

Pielea picioarelor se poate crăpa atunci când devine foarte uscată, atât la adulți, dar și la copii. Pentru că își pierde suplețea și elasticitatea, încep să apară mici fisuri.

Mâini crăpate la copii

Pielea sensibilă a copiilor se poate usca sub acțiunea factorilor nocivi, iar uscarea excesivă poate duce la crăparea ei.

Buzele crăpate la copii

Spre deosebire de alte zone ale pielii feței sau corpului, buzele își pierde cel mai mult nivelul de hidratare, de aceea în condiții meteo nefavorabile, buzele pot deveni foarte uscate și se pot crăpa.

Pielea crăpată la copii

Uscarea și crăparea pielii sunt probleme dermatologice care pot afecta inclusiv copiii, zonele cele mai predispuse find picioarele, mâinile și buzele.

Expunerea la soare a bebelusului și a copilului mic - riscuri și soluții

Copiii cu vârste de până la doi ani, mai expuși riscurilor - De ce sunt copiii mai expuși efectelor nefaste ale radiațiilor solare? Studiile și experimentele medicilor pediatri au arătat că în primii doi ani de viață, pielea copiilor nu este pregăti

Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Îngrijirea copiilor

Totul despre îngrijirea copilului, in fiecare etapa a vieții sale: nou-născut, sugar, copil mic.

Alimentație

Alăptare, diversificare și principii de alimentație corectă a bebelușului și a copilului mic.

Somnul la copii

Despre fazele somnului la bebeluși, necesarul de somn și cum trebuie educat copilul pentru un somn fără probleme.

Dezvoltarea normală a copilului

Această secțiune răspunde la întrebarea: Bebelușul meu este normal din punct de vedere fizic și neurologic?

Educația copiilor

Informatii bazate pe surse oficiale si dovezi stiintifice privind modul in care trebuie sa te comporti cu copilul tau.

Ghiduri

Aici veti gasi o serie de scheme si liste ce contin cele mai importante recomandari privind ingrijirea si educatia copilului.

Afecțiuni întâlnite la copii

Informații complete despre cele mai frecvente boli ale bebelușilor și copiilor mici prezentate pe înțelesul părinților.

Articole recente:
Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp