Ce conțin formulele de lapte?
Autor:
Mancaș Mălina Actualizat la 10-01-2017, 2888 vizualizări
Formulele de lapte sunt necesare pentru bebelușii care nu sunt alăptați la sân, dar și pentru cei care consumă și lapte matern, în funcție de necesitățile nutritive. Acestea sunt forme modificate de lapte de vacă, de capră, de oaie sau de soia, dezvoltate pentru a fi similare din punct de vedere nutritiv cu laptele matern.
Principalele proteine din laptele de vacă și de capră sunt proteinele din zer și caseina. În laptele matern predomină proteinele din zer (raport 60:40), în timp ce laptele de vacă prezintă o cantitate mai mare de caseină (raport 18:82). Dezvoltatorii de formule de lapte modifică acest raport pentru a fi asemănător laptelui matern.
Se recomandă ca formulele de lapte să conțină o cantitate de proteine de cel puțin 1,7 g/100 kcal și de cel mult 4,5 g/100 kcal.
Printre proteinele din formulele de lapte se numără carnitina, taurina, nucleotidele, colina și inozitorul. Nucleotidele se adaugă în formulele de lapte și susțin sistemul imunitar, mențin echilibrul colesterolului, îmbunătățesc absorbția fierului, îmbunătățesc digestia și mențin echilibrul florei intestinale, fiind întâlnite în mod natural în laptele matern. Nu se recomandă formulele de lapte care au adaos de lactoferină deoarece nu a fost dovedită eficiența acesteia în formulele de lapte. De asemenea, experții în alăptare și nutriție nu recomandă fortificarea formulelor cu glutation, uree, glutamină, glicină. (1, 4)
Se recomandă ca doza minimă de acizi grași din formulele de lapte să reprezinte 40% din totalul caloric, sau 4,4g/100 kcal, iar doza maximă să nu depășească 57,2% din totalul caloric sau 6,4g/100 kcal. (1, 3, 4)
Ingredientele esențiale din formulele de lapte
Proteine
Componentele esențiale din formulă sunt proteinele de vacă, de capră etc. esențiale pentru creștere. Acestea conțin 8 aminoacizi esențiali. Bebelușii necesită alți doi aminoacizi suplimentari pentru creștere, și anume arginina și histidina, care pot fi adăugați în formulele de lapte. Aminoacizii pe bază de caseină sunt mai asemănători cu cei din laptele matern.Principalele proteine din laptele de vacă și de capră sunt proteinele din zer și caseina. În laptele matern predomină proteinele din zer (raport 60:40), în timp ce laptele de vacă prezintă o cantitate mai mare de caseină (raport 18:82). Dezvoltatorii de formule de lapte modifică acest raport pentru a fi asemănător laptelui matern.
Se recomandă ca formulele de lapte să conțină o cantitate de proteine de cel puțin 1,7 g/100 kcal și de cel mult 4,5 g/100 kcal.
Printre proteinele din formulele de lapte se numără carnitina, taurina, nucleotidele, colina și inozitorul. Nucleotidele se adaugă în formulele de lapte și susțin sistemul imunitar, mențin echilibrul colesterolului, îmbunătățesc absorbția fierului, îmbunătățesc digestia și mențin echilibrul florei intestinale, fiind întâlnite în mod natural în laptele matern. Nu se recomandă formulele de lapte care au adaos de lactoferină deoarece nu a fost dovedită eficiența acesteia în formulele de lapte. De asemenea, experții în alăptare și nutriție nu recomandă fortificarea formulelor cu glutation, uree, glutamină, glicină. (1, 4)
Grăsimi/Lipide
Lipidele sunt compuși esențiali din formulele de lapte. Acestea asigură 50% din necesarul energetic zilnic și sunt necesare bebelușilor pentru achiziția depozitelor de grăsime necesare dezvoltării organismului. De asemenea, grăsimile transportă acizi grași esențiali și vitaminele liposolubile pentru a-i oferi copilului senzație de sațietate. Formulele conțin de obicei o combinație de grăsimi animale și vegetale pentru a conferi un raport de acizi grași saturați și nesaturați similar laptelui matern. Conținutul prea mare de grăsimi saturate poate reduce absorbția calciului. Formulele de lapte sunt fortificate cu DHA (acid docosahexenoic) și ARA (acid arahidonic), versiuni sintetice ale acizilor grași esențiali care se întâlnesc în mod natural în laptele matern.Se recomandă ca doza minimă de acizi grași din formulele de lapte să reprezinte 40% din totalul caloric, sau 4,4g/100 kcal, iar doza maximă să nu depășească 57,2% din totalul caloric sau 6,4g/100 kcal. (1, 3, 4)
Alte ingrediente din formulele de lapte
- Diluanții sunt baza formulelor de lapte, fiind compuși din lapte degresat, apă purificată etc.
- Fierul este un mineral esențial necesar pentru sistemul imunitar și pentru dezvoltarea neurologică. Din nefericire, acesta se absoarbe greu. Cantități mai mari de fier au formulele de continuare (follow-up) și cele de creștere. Se recomandă administrarea de formule fortificate cu fier doar la recomandarea medicului pediatru. (3)
- Lactoza este un zaharid întâlnit în laptele matern, laptele de vacă și cel de capră. Este implicat în absorbția calciului și hrănirea bacteriilor benefice pentru sistemul digestiv.
- Alte minerale: calciul, magneziul, zincul, manganul, cuprul, iodul, sodiul, potasiul, clorul, seleniul, fluorul și fosforul sunt importante pentru formarea oaselor, dinților, coagularea sângelui. De asemenea, se recomandă fortificarea doar la recomandarea medicului.
- Vitamine: vitamina A, vitamina D, vitamina E, vitamina K, complexul de vitamine B, acid folic, vitamina C.
- Probioticele și prebioticele sunt adăugate deseori în formulele de lapte pentru susținerea sănătății microflorei gastrointestinale. În cazul bebelușilor care sunt alăptați și cu lapte matern nu sunt necesare formulele cu probiotice deoarece astfel de compuși se găsesc în mod natural în laptele matern.
- Emulsificatorii/stabilizatorii sunt adăugați pentru a conferi omogenitate formulei de lapte și pentru a preveni separarea uleiurilor de componentele apoase. Sunt folosite mono- și digliceride, precum și agenți de îngroșare ca zaharurile naturale sau gumele (ex: caragenan). (1, 3)
Ce compuși din formulele de lapte trebuie să evităm?
- Soia este întâlnită în formulele de lapte pe bază de soia. Aceasta este modificată genetic și este adăugată metionină sintetică pentru îndeplinirea necesarului nutritiv. Aceste formule de soia conțin și fitoestrogeni, mai mulți decât laptele matern.
- Uleiul de palmier se adaugă deseori în formulele de lapte deoarece laptele matern conține acid palmitic, astfel că multe formule conțin ulei de palmier pentru a înlocui nutrientul. Din nefericire însă, uleiul de palmier nu este asimilat corespunzător de bebeluși și poate duce la scăderea densității osoase.
- Alți aditivi și conservanții sunt adăugați deseori în formulele de lapte deoarece oferă stabilitate formulei lichide. Nu sunt însă benefici, putând afecta sistemul digestiv. Conservanții sintetici sunt deseori adăugați pentru a preveni râncezirea uleiurilor din formulele de lapte, printre care beta-carotenul și palmitatul ascorbic.
- Nu se recomandă fortificarea formulelor cu crom sau molibden.
- Zaharurile adăugate trebuie evitate. Lactoza care este similară cu cea din laptele matern este mai dificil de adăugat, formulele cu lactoză fiind mai scumpe, motiv pentru care se utilizează alte zaharuri, inclusiv glucoză, sucroză, maltodextrină (din orez, porumb sau cartofi), siropuri solide de glucoză, însă acestea cresc considerabil aportul caloric, riscul de obezitate și pot fi contaminate cu arsenic. (2)
Bibliografie:
(1) Infant formulas – a parent s guide, link: http://www.familydoctor.co.nz/categories/childrens-health/infant-formulas-a-parents-guide/
(2) Safe Infant Formula Guide, link: https://gimmethegoodstuff.org/safe-product-guides/safe-infant-formula-guide/
(3) Baby formula buying guide, link: http://www.consumerreports.org/cro/baby-formula/buying-guide.htm
(4) Executive summary for the report: assessment of nutrient requirements for infant formulas, link: http://jn.nutrition.org/content/128/11/suppl/DC1
Alte articole:
- Atasarea corecta la san
- Avantajele alăptării la sân
- Primii pași în alăptare
- Colostrul - primul lapte matern
- Cum poți ști dacă bebelușul primește suficient lapte?
- Sfaturi pentru alăptarea la sân
- Stocarea laptelui matern
- Prepararea formulelor de lapte
- Laptele matern versus formule de lapte
- Alăptarea copiilor prematuri
- Copilul refuză sânul - greva suptului
- Alăptarea și fumatul
- Alăptarea pe scurt - important de știut - infografic
- Alăptarea la cerere
- Alăptarea și consumul de alcool
Satisfăcut de serviciile pediatrului tău?
Recomandă un Medic
Secțiuni:
Articole recente:
- Torsiunea de testicul la copil, sau urgența de mers la Urgențe!
- Copilul nu mai respiră - ce faci?
- Cum stimulăm intelectual copiii mici
- Ce jucării să cumperi pentru bebeluș
- Ce faci dacă copilul s-a tăiat sau înțepat și curge sânge
- Ce faci dacă: copilul s-a lovit la cap (ghid, recomandări)
- Ce faci dacă: copilul tremură și are mișcări necontrolate ale corpului
- Cum să te joci cu bebelușul
- Suplimente nutritive recomandate copiilor
- Ce faci dacă: copilul s-a înecat cu mâncare sau ceva de pe jos (corp solid) (ghid și recomandări)
Pediatri în:
- Alba Iulia
- Arad
- Austria
- Bacau
- Baia Mare
- Barlad
- Bistrita
- Botosani
- Braila
- Brasov
- Bucuresti
- Buzau
- Campina
- Cluj-Napoca
- Constanta
- Craiova
- Deva
- Dr. Tr. Severin
- Focsani
- Galati
- Iasi
- Onesti
- Oradea
- Piatra Neamt
- Pitesti
- Ploiesti
- Ramnicu Valcea
- Resita
- Satu Mare
- Sfantu Gheorghe
- Sibiu
- Slatina
- Suceava
- Targoviste
- Targu Jiu
- Targu Mures
- Timisoara
- Tulcea
- Vaslui
- Zalau
- [Toate localitățile...]