Diabetul la copii

Diabetul zaharat este o afecțiune metabolică cronică, caracterizată de valorile anormal crescute ale glicemiei, cauzate în principal de producția insuficientă de insulină de la nivelul pancresului sau de rezistența crescută a acestui hormon.

Diabetul zaharat al copiilor cuprinde trei forme, întâlnite și în rândul adulților:

• starea de prediabet sau hiperglicemia intermediară;
• diabetul zaharat tip I și
• diabetul zaharat tip II.

Cea mai frecventă formă apărută la copii este diabetul tip I, cu un vârf de incidență cuprins între 4-6 ani și 10-14 ani.

Un aspect important de reținut este faptul că diabetul reprezintă o stare patologică cronică care necesită observare atentă și conduită terapeutică îndelungată.

Cauze și factori de risc

Majoritatea cauzelor de diabet zaharat tip I au la bază interacțiuni dintre factorii de mediu și factorii genetici, rezultând o stare patologică autoimună care constă în producția insuficientă de insulină de către celulele beta ale pancreasului. În urma procesului autoimun, aproximativ 90% dintre celulele producătoare de insulină pot fi distruse.

Diabetul zaharat tip I al nou-născutului, în special al sugarilor mai mici de 6 luni, are drept componentă etiologică un defect genetic al canalelor de potasiu de la nivelul celulelor beta pancreatice. Această afecțiune necesită diagnosticare rapidă, deoarece sugarii prezintă un răspuns adecvat la terapia cu sulfoniluree. În plus, diabetul zaharat tip I este mai frecvent întâlnit la gemenii monozigoți, în procent de 60%, față de gemenii dizigoți, în cadrul cărora boala se manifestă în procent de 8%.

Infecțiile virale, în mod deosebit infecția rubeolică congenitală a fost recunoscută drept un factor important de risc în dezvoltarea diabetului tip I.

Dieta are un rol relevant în rândul sugarilor. Astfel, copiii alăptați natural prezintă un risc scăzut de a dezvolta boala.

Alte cauze implicate sunt reprezentate de:

• distrucția pancreatică din fibroza chistică, pancreatita cronică, talasemia majoră, hemocromatoza, sindromul hemolitic-uremic;
• sindromul Wolfram (diabet insipid și diabet zaharat);
• anomalii cromozomiale (sindromul Down, sindromul Turner, sindromul Klinefelter, sindromul Prader-Wili). [6]

Cauzele favorizante pentru dezvoltarea diabetului zaharat tip II, deși rar întâlnit la copii, sunt reprezentate în primul rând de obezitate și sedentarism.

Alți factori vizați sunt:

• antecedentele heredo-colaterale de diabet tip II în cadrul rudelor de gradul I și II;
• vârsta de 12-16 ani, care coincide cu rezistența relativă la insulină din perioada dezvoltării pubertare;
• greutate mică sau mare la naștere;
• diabet gestațional al mamei sau diabet tip II;
• lipsa alăptării materne în perioada de nou-născut (primele 28 zile) și sugar. [7]

Fiziologie și fiziopatologie

Insulina este un hormon esențial secretat la nivelul celulelor beta pancreatice, al cărui rol principal este reprezentat de controlul nivelului de glucoză din sânge. În plus, insulina este responsabilă de inhibarea procesului de gluconeogeneză și glicogenoliză.
Glucoza reprezintă compusul organic indispensabil funcțiilor creierului, fiind sursa principală de energie folosită de către eritrocite și componenta medulară a rinichiului.

Hiperglicemia este consecința deficitului de secreție al insulinei, determinând în același timp un proces neinhibat de gluconeogeneză, care va conduce la creșterea nivelului de glucoză din sânge. În această situație, rinichii nu sunt capabili de reabsorbția excesului de glucoză, cauzând glicozurie (prezența glucozei în urină), diureză osmotică, senzație de sete (polidipsie) și deshidratare.

Prediabetul este definit de valorile crescute ale glicemiei peste limita maximă admisă, dar care nu sunt suficient de mari pentru a considera starea patologică drept diabet. Această stare este frecvent întâlnită în rândul adolescenților care suferă de obezitate.
Prediabetul poate fi o afecțiune temporară, însă în eventualitatea în care valorile glicemiei se află într-o continuă creștere, instalarea diabetului se poate realiza.

Diabetul zaharat de tip I, denumit și diabet insulino-dependent sau diabet juvenil este caracterizat de producția inadecvată a insulinei de către pancreas. Cauza autoimună este cel mai frecvent incriminată, determinând astfel, distrugerea celulară a pancreasului, care nu va mai fi capabil de producerea și eliberarea insulinei.

Diabetul zaharat de tip II mai este cunoscut sub denumirea de diabet non-insulino-dependent sau diabet cu debut la vârsta adultă. Acesta diferă foarte mult de forma anterioară, fiind caracterizat de rezistența crescută a insulinei și răspunsul neadecvat asupra nevoilor fiziologice ale organismului. În această situație, pancreasul este capabil de producția hormonală, însă apare un deficit relativ de insulină, care nu poate compensa rezistența dezvoltată.
Diabetul de tip II este frecvent întâlnit în rândul adolescenților, dar poate reprezenta o formă dezvoltată și la copiii care prezintă obezitate asociată. [1, 4, 6]

Semne și simptome

Simptomatologia caracteristică diabetului zaharat de tip I apare, în cele mai multe cazuri, într-o perioadă relativ scurtă de timp, câteva zile sau săptămâni.

Academia Americană de Pediatrie a evaluat semnele și simptomele definitorii ale acestei forme de diabet după cum urmează:

• valori crescute de glucoză în sânge și urină;
• număr crescut de micțiuni (poliurie);
• senzație imperioasă de sete (polidipsie);
• consumul exagerat de alimente (polifagie), în ciuda pierderii în greutate;
• scăderea apetitului (în cazul copiilor mici);
• deshidratare;
• privire încețoșată;
• dureri abdominale;
• greață și vărsături;
• fatigabilitate, din cauza faptului că organismul nu folosește glucoza drept sursă de energie;
• iritabilitate;
• frecvența crescută a ritmului respirator (tahipnee);
• halenă respiratorie (miros specific de acetonă);
• candidoză vaginală (în cazul fetițelor care nu au atins perioada pubertară).

Diabetul zaharat de tip II prezintă debut lent și insidios, spre deosebire de diabetul tip I, unde apariția este bruscă. Primele simptome, deși vagi, pot fi senzația crescută de sete, urinarea frecventă sau nocturnă, fatigabilitatea. În această situație, copiii sunt mai predispuși la dezvoltarea complicațiilor consecutive, precum cetoacidoză și deshidratare severă.

Manifestările caracteristice pot fi însoțite de:

• obezitate;
• hipertensiune;
• retinopatie;
• acanthosis nigricans (formațiuni hiperpigmentate la nivelul pielii de grosime mai mare decât țesutul cutanat înconjurător) ;
• sindromul ovarului polichistic.

Un aspect important de reținut este faptul că simptomatologia poate varia de la un copil la altul, iar simptomele pot mima diagnosticul unei alte afecțiuni, fiind obligatoriu consultul medicului specialist. [1, 3, 7]

Diagnostic clinic și paraclinic

Diabetul poate reprezenta un diagnostic prezumtiv în eventualitatea în care simptomele caracteristice sunt prezente sau la analizele de rutină ale unui examen sumar de urină se decelează glicozuria.
Astfel, diagnosticul se pozitivează odată cu cu efectuarea investigațiilor clinice specifice.

Valorile crescute ale glicemiei de 200 mg/dl sau mai mari, asociate cu numărul crescut al micțiunilor, senzația intensă de sete sau pierdere semnificativă în greutate confirmă diagnosticul de diabet.

Testul de toleranță la glucoză reprezintă un parametru fidel al diagnosticării. În acest sens, un copil care prezintă în timpul testului de toleranță la glucoză, valori ale glicemiei egale cu 126 mg/dl sau mai mari, iar la un interval de aproximativ două ore glucoza plasmatică are valoarea mai mare sau egală cu 200 mg/dl, este concluzionată prezența diabetului.
De asemenea, specialiștii vor recomanda evaluarea hemoglobinei glicozilate, parametru care indică valorile glicemiei din ultimele trei luni. Evaluarea acestei investigații paraclinice este de mare folos în diagnosticarea diabetului zaharat tip II la copii care nu prezintă simptome specifice sau sunt asimptomatici.

Diagnosticul diferențierii diabetului zaharat de tip I de diabetul tip II se realizează în urma evaluării unor anticorpi ai proteinelor produse de celulele beta pancreatice. Acești anticorpi sunt prezenți de obicei, în cazul diabetului de tip I, spre deosebire de diabetul de tip II, unde sunt absenți.

Copiii diagnosticați cu diabet zaharat tip I prezintă, în cele mai multe cazuri, condiții patologice asociate precum boala celiacă sau afecțiuni ale tiroidei, necesitând evaluarea parametrilor specifici acestor condiții.

Pentru că obezitatea este o formă asociată diabetului zaharat de tip II, este necesară încadrarea parametrilor sanguini caracteristici în următoarele valori optime:

• trigliceride < 150 mg/dl;
• lipoproteina cu densitate scăzută (LDL) < 100 mg/dl;
• lipoproteina cu densitate crescută (HDL) > 35 mg/dl. [4, 7]

Tratament

Tratamentul adecvat reprezintă un criteriu important necesar pentru controlul acestei afecțiuni cronice, dar și pentru evitarea apariției posibilelor complicații.
Conduita terapeutică implică nutriția atent selecționată și exercițiile fizice (activități zilnice, cu evitarea pe cât posibil a sendentarismului). Diabetul de tip I necesită administrarea de insulină, spre deosebire de diabetul zaharat tip II, în care terapia este bazată în principal pe medicația orală (metformin), arareori necesitând injecțiile cu insulină.

Dieta corespunzătoare este intens recomandată pentru menținerea greutății ideale și pentru asigurarea condițiilor optime de creștere, precum și prevenirea complicațiilor pe termen lung sau scurt.
Un aspect important de reținut este faptul că evaluarea parametrilor sanguini și urinari trebuie făcută cu regularitate.
Copilul diagnosticat cu o formă de diabet trebuie atent supravegheat, administrându-i acestuia doza recomandată de medicație și în același timp respectând pașii recomandați de către medicul specialist.

Semne alarmante cu privire la îngrijirea copilului

În eventualitatea în care copilului îi este administrată o doză mai mare de insulină decât cea recomandată poate deveni hipoglicemic, cu apariția semnelor specifice: frecvență cardiacă crescută (tahicardie), fatigabilitate, tremurături, greață, slăbiciune musculară, iar în cazuri grave pierderea conștienței.

În cazurile în care copilul diabetic nu a primit doza necesară de insulină va prezenta simptome caracteristice diabetului: număr crescut de micțiuni față de normal, senzație intensă de sete, scădere în greutate.
Aceste aspecte reprezintă semne de alarmă extrem de importante, care vor necesita fie respectarea normelor de conduită terapeutică, fie adresarea de urgență la medicul pediatru. [2, 3, 4]

Cum va evolua boala?

Deși reprezintă o afecțiune cronică, starea diabetică poate fi ținută sub control în urma tratamentului corect implementat.

Diabetul zaharat la copil poate implica însă, o predispoziție mai crescută către complicații decât la adult, din cauza particularităților specifice vârstei copilului (nevoi calorice mai mari necesare creșterii, alimentație diversificată, susceptibilitate la infecții, stres emoțional crescut). Cetoacidoza în acest caz, este mai frecventă la copilul cu diabet zaharat tip I. Această stare se manifestă în momentul în care copilul prezintă valori ale glicemiei mult crescute (>300 mg/dl), este acetonemic sau se află într-o stare de acidoză gravă (pH<7, 1), cu apariția marcată a glicozuriei și acetonuriei. În urma instalării acestei afecțiuni, copilul poate prezenta deshidratare sau acidoză metabolică, edem cerebral, convulsii, comă.

Alte complicații posibile pot fi:

• hipoglicemia sau hiperglicemia;
• retinopatie diabetică;
• nefropatie diabetică și hipertensiune;
• neuropatie periferică și autonomică (gastropareză);
• mobilitate scăzută a articulațiilor;
• afecțiuni autoimune (hipotiroidism, hipertiroidism, boala celiacă, boala Addison, necrobioza lipoidică). [5, 6]

Important de reținut

Diabetul și repercusiunile sale asupra stilului de viață al copilului pot avea un impact dramatic, însă datorită sprijinului acordat de către dumneavoastră și medicul pediatru, acesta va putea coopera și va deprinde procedeele terapeutice care trebuie urmărite.