Rahitismul

Rahitismul este o boală a sistemului osos, ce afectează copiii şi este cauzată de deficienţa de vitamina D, calciu sau fosfaţi din organism, aceşti nutrienţi fiind deosebit de importanţi în dezvoltarea osoasă corespunzătoare.  

Este foarte important să acordaţi o atenţie deosebită acestei afecţiuni deoarece, în cazul copiilor ce suferă de rahitism, oasele nu se pot calcifica şi dezvolta în mod normal, având drept consecinţe pe termen lung întârzierea creşterii şi apariţia unor deformări osoase, cu implicaţii funcţionale şi estetice majore, ce pot necesita intervenţii chirurgicale.

Rahitismul este întâlnit în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 36 de luni, durata bolii depinzând de cât de repede este instituit tratamentul. Dacă este efectuat la timp, înaintea apariţiei deformărilor osoase ireversibile, afecţiunea are şanse mari de vindecare completă.  [1]

Cauze şi factori de risc 

Copilul dumneavoastră ar putea avea risc de a dezvolta carenţă de vitamina D sau rahitism dacă:

• este născut prematur;
• are alte boli asociate, cum ar fi sindroamele de malabsorbţie intestinală; în acest caz, chiar în condiţiile unui aport suficient de vitamina D, riscul de apariţie al rahitismului este crescut, deoarece vitamina D nu este absorbită corespunzător;
• copilul a fost tratat o perioadă mai lungă de timp cu antiepileptice sau corticosteroizi (prednison). [1, 2]

Anatomie şi fiziologie

Vitamina D este absorbită din alimente sau produsă la nivelul pielii consecutiv expunerii la soare. Absenţa vitaminei este astfel întâlnită frecvent în cazul persoanelor care:

• trăiesc în climate cu expunere slabă la razele solare;
• desfăşoară activităţi predominant în spaţii închise, în special în timpul zilei.

Nou-născuţii alimentaţi exclusiv la sân pot avea carenţă de vitamina D, deorece laptele uman nu înlocuieşte un aport corespunzător de vitamina D.

Un alt lucru pe care trebuie să îl ştiţi este că aportul alimentar insuficient de calciu şi fosfor poate duce la apariţia rahitismului.  

Un rol important îl are şi terenul genetic. Rahitismul ereditar presupune incapacitatea rinichilor de a reabsorbi fosfaţii. O altă cauză renală a rahitismului este acidoza tubulară renală.  [3]

Vitamina D se găseşte sub două forme: vitamina D2 sau ergocalciferol, sintetizată de plante şi vitamina D3, colecalciferol, sintetizată în corpul mamiferelor. Principala sursă de vitamină D pentru oameni este vitamina D3, care se leagă în organism de o proteină transportoare şi pentru a ajunge la ficat, unde va suferi prima reacţie de hidroxilare, fiind transformată în 25-hidroxivitamina D, sub acţiunea unei enzime, 25-hidroxilaza. 25-hidroxivitamina D reprezintă un indicator nutriţional al nivelului de vitamina D din organism. Ulterior, acest compus va fi transportat spre rinichi, unde va suferi cea de-a doua hidroxilare, fiind transformat în 1, 25-hidroxivitamina D.

Vitamina D intervine în controlul nivelelor de calciu şi fosfat din organism. Atunci când nivelul sanguin al acestor minerale este scăzut, vor fi sintetizaţi hormoni ce vor produce eliberarea de calciu şi fosfat din oase, fapt ce conduce la apariţia fragilităţii osoase. [3, 6]

Date recente din studii experimentale arată că vitamina D are un rol semnificativ în desfăşurarea corespunzătoare a unei multitudini de funcţii fiziologice şi asociază carenţa de vitamina D cu multe afecţiuni acute şi cronice, precum:

• anomalii ale metabolismului fosfo-calcic;
• boli autoimune;
• diabet zaharat de tip 2;
• boli infecţioase;
• boli cardio-vasculare.

Rezultatele acestor studii justifică în mod raţional recomandările de menţinere a unui nivel adecvat de vitamina D, atât în cazul copiilor, cât şi în cazul adulţilor.

Semne şi simptome

Cele mai frecvente simptome ale rahitismului sunt:

• durere şi fragilitate osoasă;
• fracturi ce se produc cu uşurinţă, în urma unui traumatism uşor sau chiar în absenţa acestuia;
• hipocalcemie;
• întârzierea creşterii staturale şi a apariţiei dentiţiei;
• întârzierea mersului;
• tetanie: spasme musculare necontrolabile, ce pot apărea la nivelul întregului corp.

Există anumite semne caracteristice ale rahitismului:

• „mătăniile costale”: termenul este folosit pentru a descrie proeminenţa articulaţiilor condro-costale, care poate fi observată sub forma unor zone bombate la nivelul pieptului;
• şanţul lui Harrison: şanţ orizontal ce poate fi observat la nivelul marginii inferioare a cutiei toracice;
• deformări ale membrelor inferioare, precum „genu valgum” (sau „picioare în X”);
• „brăţările metafizare”: reprezintă ingroşarea cartilajului metafizar de la nivelul articulaţiei pumnului;
• deformări ale cutiei craniene: bosele frontale (proeminenţe la nivelul frunţii) şi craniotabes (la palpare se remarcă consistenţa moale a craniului). [2]

De asemenea, printre consecinţele pe termen lung ale bolii se numără şi numeroase anomalii ale dentiţiei. Un studiu efectuat în rândul copiilor cu rahitism cu evoluţie îndelungată, publicat în iunie 2015, evidenţiază frecvenţa crescută a hipoplaziei dentare (deficit de dezvoltare a dinţilor), a anomaliilor de structură a dinţilor, precum şi a sângerărilor gingivale spontane sau abceselor dentare. [4]

Când trebuie să vă adresați medicului?

Este recomandat să vă prezentaţi la medic atunci când observaţi oricare din semnele şi simptomele rahitismului, deoarece întârzierea sau absenţa tratamentului vor determina întârzierea creşterii copilului sau deformări osoase ireversibile.

Medicul dumneavoastră vă va pune întrebări legate de antecedentele medicale ale micuţului, alimentaţia şi alte tratamente pe care le-a urmat şi îl va examina pentru a decide dacă este vorba, într-adevăr, de o problemă.

Examenul clinic constă în primul rând în aprecierea evoluţiei creşterii copilului. Medicul va palpa oasele şi articulaţiile copiilor pentru a vedea dacă există zone dureroase sau fragile. De asemenea, va fi evaluată şi dentiţia, în vederea descoperirii eventualelor distrofii dentare. [5]

Diagnostic

Pentru diagnosticarea rahitismului vor fi efectuate, în primul rând, o serie de teste sanguine pentru determinarea nivelului seric de calciu şi de fosfaţi, precum şi a parathormonului, care controlează echilibrul acestor elemente în organism. Nivelul calciului poate fi normal, datorită mecanismelor compensatorii, în timp ce fosforul va avea valori scăzute.

Fosfataza alcalină, produsă în mare parte de celule osoase, va avea valori ridicate.

Testele imagistice sunt reprezentate de radiografii osoase şi osteodensitometrie.

Pentru a aprecia vârsta osoasă a copilului dumneavoastră şi a decide dacă aceasta corespunde vârstei biologice, i se va efectua o radiografie de pumn.

Osteodensitometria este o metodă rapidă de diagnostic, ce apreciază nivelul de calciu de la nivelul osului. [5]

Tratament

Tratament acasă

Tratamentul rahitismului constă în corectarea deficienţei de vitamina D, prin administrarea acestei vitamine în doze terapeutice, diferite de cele profilactice (pentru prevenirea apariţiei bolii), eventual asociată cu administrarea de calciu. Dozele terapeutice de vitamina D sunt de 2 000 – 4 000 U. I. pe zi, timp de 6 – 8 săptămâni.

Tratament intraspitalicesc

Cazurile depăşite, cu deformări osoase severe, impun corecţia chirurgicală, după ce ritmul de creştere s-a încetinit. [1, 7]

Îngrijirea copilului

• evitarea ridicării precoce în şezut, a ortostatismului şi a mersului, până la stabilizarea bolii, pentru a evita apariţia deformărilor osoase;
• utilizarea unor ghete cu susţinător plantar până la vârsta de 2 ani.

Prevenţie

Profilaxia rahitismului reprezintă o problemă de sănătate publică ce este abordată diferit, în funcţie de categoria de vârstă vizată.

În cazul nou-născuţilor, profilaxia rahitismului începe încă din perioada fetală, prin suplimentarea aportului de vitamina D al mamei în ultimul trimestru de sarcină.

Profilaxia antenatală

Dozele de vitamina D administrate diferă în funcţie de perioada anului (400 U. I. per os, zilnic, în anotimpurile însorite sau 800 U. I. per os, zilnic, în situaţii speciale, precum sezonul rece, alimentaţie carenţată sau zone poluate).  

De asemenea, modul de administrare trebuie să ţină cont şi de complianţa viitoarei mame: se administrează 4 000 U. I. pe săptămână, per os, în cazurile cu o complianţă scăzută a gravidei la administrarea orală zilnică sau o doză stoss de 200 000 U. I. la începutul lunii a şaptea de sarcină. [7]

Profilaxia postnatală a rahitismului

Aceasta vizează mai multe aspecte, dintre care cel mai important este respectarea unor reguli igieno-dietetice:

• alăptarea exclusivă în primele şase luni de viaţă, iar în cazurile în care acest lucru nu este posibil, uilizarea formulelor de lapte;
• diversificarea corectă a alimentaţiei, având în vedere introducerea alimentelor bogate în vitamina D sau a suplimentelor de vitamina D şi fier, după primele şase luni, în paralel cu prelungirea alimentaţiei la sân până la vârsta de un an;
  
• mobilizarea activă a copilului precum şi expunerea moderată la soare şi la aer;
• suplimentarea alimentaţiei sugarului şi copilului cu soluţie de vitamina D până la vârsta de 18 luni.  

Pentru copiii mai mari, sursele alimentare de vitamina D sunt reprezentate de:

• peşte, în special tipurile cu un conţinut ridicat de grăsimi, precum somonul sau sardinele;
• ouă;
• carnea de vită;
• alimente suplimentate cu vitamina D, cum ar fi grăsimile vegetale tartinabile sau cerealele.

În cazul copiilor ce au o dietă vegetariană, aportul de vitamine şi minerale esenţiale este insuficient şi este recomandată introducerea suplimentelor alimentare. [8]

Evoluţia bolii

Evoluţia bolii sub tratament este favorabilă. Cazurile de rahitism apărute în primul an de viaţă, recunoscute drept „rahitism carenţial” pot fi vindecate prin tratament cu metaboliţi activi ai vitaminei D. După vârsta de un an vorbim despre „rahitism sechelar”, în această categorie intrând cazurile de rahitism ce nu au beneficiat de intervenţie terapeutică.

Complicaţii

Cazurile de rahitism ce nu beneficiază de tratament prompt pot avea următoarele consecinţe:

• întârzierea creşterii;
• întârzierea apariţiei mersului;
• anomalii ale dentiţiei;
• deformări osoase majore.

Important de reţinut

Este important să conştientizaţi că este mult mai uşor să preveniţi decât să trataţi şi că trebuie să abordaţi această problemă de sănătate a micuţului dumneavoastră cu promptitudine, fără a întârzia tratamentul, atunci când situaţia o impune.