Halena la copii

Mirosul neplăcut al respirației la copii poate fi o problemă ce afectează atât copilul, cât și părinții. Un procent de 80-90% dintre cauzele respirației neplăcute, denumită medical și halenă sau halitoză, își au originile la nivel oral, fiind vorba de igiena deficitară, afecțiuni dentare, gura uscată, însă poate fi declanșată și de unele afecțiuni sau de faptul că cel mic respiră pe gură.

Halitoza este produsă de cele mai multe ori de bacteriile de la nivelul limbii și gâtului, care uneori acționează asupra unor proteine, transformându-le în compuși volatili sulfurați.

Clasificarea halenei

Din punct de vedere clinic, halena sau halitoza poate fi clasificată în trei categorii principale:
1. Halena reală

• fiziologică –  (respirația neplăcută a gurii dimineața) Apare din cauza reducerii cantității de salivă în timpul nopții, fiind astfel accelerată putrefacția bacteriilor anaerobe, producând mirosul neplăcut al gurii. Această problemă dispare imediat ce gura și dinții sunt spălați respectând normele de igienă dentară.
• patologică – respirația neplăcută a gurii cauzată de afecțiuni orale sau non-orale.

2. Pseudohalitoza – persoana în cauză acuză un miros neplăcut al propriei respirații, însă în urma investigațiilor se dovedește absența halenei.
3. Halitofobia – persoana prezintă teama constantă de a nu avea un miros neplăcut al gurii și, deși în urma investigațiilor se dovedește că nu prezintă halenă, persoana continuă să acuze această afecțiune.

În general, halena poate fi primară sau secundară:

• Halena primară se referă la aerul cu miros neplăcut expulzat din plămâni;
• Halena secundară are originile la nivelul gurii sau a căilor aeriene superioare.

Semne și simptome

Pe lângă mirosul neplăcut al respirației, simptomele halenei pot să includă:

• un strat aderent albicios pe suprafața limbii, în special la baza limbii;
• gură uscată;
• depuneri albicioase în jurul dinților;
• secreții de mucus;
• senzație de arsură la nivelul limbii;
• salivă lipicioasă și nevoia constantă de a curăța gâtul;
• gust acru sau metalic-amărui în gură. (9)

Cauzele halenei la copii

Igiena deficitară a gurii

Halena care își are originile la nivelul gurii apare din cauza bacteriilor de la nivelul dinților sau gingiilor, limbii etc. Germenii și bacteriile gram-negative orale duc la formarea compușilor volatili sulfurați, cum ar fi hidrogen sulfurat, metil mercaptan sau dimetil sulfid, dar și alte molecule precum diaminele (indole și scatole) sau poliamine (cadaverina sau putresceina).

Resturile alimentare de la nivelul dinților și spațiilor interdentare se descompun sub acțiunea bacteriilor de la nivelul gurii, cauzând halena. De asemenea, suprafața limbii poate reține numeroase celule, leucocite, constituenți salivari, resturi alimentare sau microorganisme. Acestea împreună cu bacteriile gram-negative anaerone degradează aminoacizii sulfuroși – cisteina, cistina și metionina, cauzând mirosul specific și compușii sulfurați. În plus, conținutul microbian al limbii este mai mare, se formează un film bacerian la nivelul limbii, fiind  necesară curățarea acesteia pentru a preveni apariția afecțiunilor dentare și a mirosului neplăcut al gurii.

Afecțiunile dentare

Afecțiunile dentare sunt a doua cauză a respirației neplăcute. Igiena orală deficitară contribuie la apariția problemelor de natură stomatologică și implicit la o respirație neplăcută. Acumularea de resturi alimentare și bacterii pe dinți, între dinți sau la nivelul gingiilor cauzează înmulțirea bacteriilor și putrefacția resturilor alimentare, la apariția plăcii dentare, a cariilor sau abceselor, care duc la o respirație urât mirositoare.

Alte afecțiuni dentare cauzate de igiena deficitară, cum sunt periodontita sau gingivita, presupun acumularea de bacterii la nivelul șanțurilor periodontale, care pot cauza halenă. Sângerările gingivale din gingivită sau periodontită produc miros metalic, iar după ce sângele se descompune mirosul neplăcut este accentuat.

Respirația pe gură

Aproximativ 40% dintre copiii care prezintă miros neplăcut al gurii respiră pe gură, ceea ce produce uscarea mucoaselor de la nivelul gurii prin evaporarea apei din salivă. Astfel, reducerea cantității de salivă și deshidratarea favorizează înmulțirea bacteriilor și pot cauza mirosul neplăcut al respirației la copil. (1)

Uscarea mucoaselor de la nivelul cavității bucale face ca bacteriilor anaerobe să rupă aminoacizii (cistina, cisteina și metionina) în compuși volatili sulfurați. Saliva are, de asemenea, proprietăți specifice antibacteriene, cum ar fi secreția imunoglobulinei A (IgA) și a altor tipuri specifice de glicoproteine care aderă la bacterii și le elimină. De asemenea, peroxidaza salivară, lizozima și lactoferina afectează metaboslimul bacterian. De aceea, modificarea nivelului de salivă afectează sistemul de apărare al organismului, crescând riscul de afecțiuni dentare și de halenă. (8)

Prezența unui corp străin în nas

Mulți copiii pot avea tendința de a-și băga diverse obiecte în nas. Verificați dacă cel mic nu are un obiect străin în nas, fie că e vorba de un bob de mazăre sau fasole, o jucărie sau alte obiecte, care îi opresc respirația și îl forțează să respire pe gură.

O simplă examinare a nasului copilului  poate duce la depistarea eventualilor corpi străini blocați în nas care îi afectează respirația.

Xerostomia (uscăciunea gurii)

Saliva are numeroase funcții la nivelul cavității orale. Funcția protectoare este dată de curățarea și înlăturarea bacteriilor și resturilor alimentare, iar proprietățile antibacteriene sunt atribuite conținutului de IgA, lizozim, lactoferină și numeroaselor glicoproteine. În plus, pH-ul salivar este acid  (pH=6,5) și ajută la reducerea dezvoltării și proliferării bacteriilor gram-negative și anaerobe. Activarea enzimelor necesare pentru putrefacția aminoacizilor cum ar fi cisteina, cistina sau metionina sunt blocate, prevenind ca acei compuși bogați în sulf să producă mirosuri.

Reducerea salivei poate avea efecte negative asupra efectelor de curățare și duce la producerea compușilor volatili cu miros. Precipitarea mucinelor din compoziția mucoasei orale și alcalinizarea mediului oral duc la creșterea dezvoltării bacteriene. Deshidratarea, afecțiunile glandei salivare, unele medicamente, respirația pe gură produc reducerea cantității de salivă, uscarea gurii sau xerostomia și apariția halenei.

Unele afecțiuni sau medicamentele

Secrețiile nazale abundente, afecțiunile sinusurilor, amigdalita, polipii, excesul de mucus sau acumularea de flegmă atrag bacteriile, care cauzează halena, în special la copii, deoarece aceștia sunt mai susceptibili la aceste afecțiuni. Amigdalita și alte afecțiuni din patologia ORL pot afecta nivelul bacteriilor din gură, cum ar fi Eubacterium, Fusobacterium, Porphyromonas, Prevotella, Selenomonas sau Tanerella.

Afecțiuni hepatice sau renale pot duce la creșterea cantității de trimetilamină, respectiv amoniu (halena amoniacală) în aerul expirat.

Diabetul zaharat necontrolat poate cauza cetoacidoză și mirosul acetonic al respirației (halenă acetonică). Pacienții diabetici pot prezenta periodontită severă, gingii mărite care sângerează ușor sau multiple abcese periodontale. Persoanele afectate de diabet și care prezintă o igienă dentară precară  și un aport ridicat de zaharuri pot dezvolta ușor carii sau periorondită și răspund uneori mai greu la tratament. În plus, aceste afecțiuni duc la creșterea numărului de bacterii de la nivelul gurii, ceea ce crește riscul de apariție a halenei. (6)

Pe lângă cauzele orale, halitoza poate fi produsă și de afecțiuni gastrointestinale. Infecția cu Helicobacter pylori este una dintre acestea, precum și boala de reflux gastroesofagian. Halitoza este asociată și cu arsurile gastrice, regurgitări, gust acru în gură, râgâieli (eructații) etc. Diferite tulpini de H. pylori transformă metionina și cisteina în metil mercaptan și hidrogen sulfit care dau mirosul neplăcut al gurii, gura fiind o zonă în care bacteria se poate dezvolta și poate cauza astfel mirosul neplăcut al gurii. (7)

Medicamentele, cum ar fi antihistaminice, antipsihotice, bronhodilatatoare, antidepresive sau antispastice pot duce la uscarea gurii și apariția halitozei. Mirosul neplăcut se reduce de obicei după întreruperea tratamentului. Copiii care urmează tratamente cu antibiotice pe termen lung, chimioterapice, imunosupresive, sunt predispuși la a dezvolta halitoză.

Alimentele

Alimentele cu miros puternic precum usturoiul sau ceapa, după ce sunt absorbite în circuitul sangvin după digestie, sunt transferate la plămâni iar aerul expirat este caracterizat de un miros specific substanței din alimentele respective. Creșterea cantității de proteine și reducerea carbohidraților din alimentație produc modificarea pH-ului oral și pot predispune copilul la halitoză.

De asemenea, zahărul contribuie la respirația neplăcută, crescând nivelul bacteriilor din gură.

Surse psihologice

Pseudohalitoza apare când respirația urât mirositoare nu există de fapt  la un copil, contrar părerilor părinților sau copilului. În cele din urmă se conving că nu suferă de halitoză în urma diagnosticului sau terapiei.

Dacă părinții sau copilul continuă să creadă că este prezentă halitoza după control medical și teste care arată că nu există, problema este diagnosticată ca halitofobie. Această teamă afectează calitatea vieții persoanelor și are impact și asupra vieții sociale, deoarece poată să apară izolarea.

Diagnostic

Halena poate fi depistată în urma unui control medical la dentist sau pediatru, pe baza examinării clinice a zonii orale și nazale, a gâtului. Se poate analiza mirosul respirației prin simplul expir, analiza salivei, analiza probelor de pe limbă, analiza aței dentare după utilizate, analiza aerului expirat pe nas, analiza mirosului protezelor dentare folosite.

Tehnica organoleptică pentru depistarea halenei se bazează pe examinarea mirosului gurii în urma expirului la 10 cm distanță sau prin frecția zonei posterioare a limbii cu o spatulă de plastic sau lemn și evaluarea mirosului spatulei. Înainte de procedură se interzice consumul alimentelor sau băuturior, dar și a igienizării dentare. Nu se consumă usturoi sau alimente condimentate cu 48 de ore înainte de evaluare.

Alte tehnici:

• analiza gazelor expirate cu ajutorul tehnicii de cromatografie gazoasă;
• testul BANA (analiza salivei pentru identificarea bacteriilor ce ar putea cauza halena);
• testul B-galactozidazei (analiza unor enzime din cavitatea bucală);
• tehnica instrumentală cu ajutorul unui halimetru: un tub flexibil este introdus la nivelul gurii parțial deschise, cât timp pacientul își ține respirația, măsurându-se cantitatea de hidrogen sulfurat din aerul expirat, dar sunt disponibile și halimetre de dimensiuni mici, care presupun doar expirul aerului asupra unui senzor. Halitoza este prezentă când se identifică în aerul expirat mai mult de 75% părți pe miliard de produși sulfurați volatili. În cazul unor halimetre se depistează halitoza pe o scară, de exemplu de la 0 la 5, unde 0 înseamnă fără halenă, iar 5 înseamnă halenă extremă.

Tratarea și prevenirea halenei

• În primul rând, se recomandă îmbunătățirea măsurilor de igienă dentară la copii. Curățați dinții, gingiile și limba bebelușilor doar cu apă, fără pastă de dinți. În cazul copiilor mici, continuați să îl spălați și încurajați-l să se spele singur de cel puțin 2 ori pe zi și imediat după masă. Până la vârsta de 2 ani folosiți pastă de dinți de mărimea unui bob de orez, ulterior de mărimea unui bob de mazăre, iar după 5 ani de mărimea unui bob de fasole. Spălați sau încurajați copilul să se spele de 2-3 ori pe zi cu o perie cu peri moi, utilizând și ață dentară și curățând limba. Copiii mai mici de 8 ani trebuie asistați de părinți la utilizarea aței dentare.

• Evitați să faceți copilul să se simte prost pentru respirația sa, încercați împreună să remediați problema fără a-l certa.
  

• Obișnuiți copilul cu vizitele la dentist pentru a vă asigura că are o dantură sănătoasă și pentru a depista eventualele probleme de natură stomatologică ce apar.
  

• Fiți atenți ca cel mic să se spele frecvent pe mâini, mai ales dacă are tendința de a-și suge degetele sau de a duce obiecte la gură. Dacă copilul folosește suzetă, sterilizați-o.

• Micul-dejun este necesat pentru a stimula producția de salivă și pentru a reduce nivelul bacteriilor orale, fiind recomandate în special alimentele bogate în fibre, fructele și legumele. De asemenea, mesele regulate asigură secreția constantă de salivă și oprirea înmulțirii bacteriilor.

• Dacă are gura uscată, încercați să creșteți consumul de apă pentru a asigura o hidratare optimă. Asigurați-le un consum suficient de lichide pentru a preveni gura uscată.

• Dacă halitoza este cauzată de o afecțiune, aceasta trebuie tratată corespunzător după recomandarea medicului.

• Prezentați-vă la medic dacă după igienizarea gurii și îndepărtarea altor factori de risc respirația urâtă nu dispare, simptomele se agravează, devin mai puternice sau mai frecvente, pentru a efectua anumite investigații necesare.  (2, 3)