Cum încurajăm auto-liniștirea și independența somnului la copii

Auto-liniștirea este o abilitate pe care, conform experților vestici în somn, toți copiii sunt capabili să o dezvolte și ar fi ideal să o facă, pentru că aceasta îi ajută să adoarmă singuri, fără prezența sau implicarea directă a părinților.

Ce rol are deprinderea auto-liniștirii?

Importanța auto-liniștirii este relativă, pentru că depinde foarte mult de atitudinea și așteptările părinților. Dacă aceștia își doresc ca bebelușul să poată adormi independent de ei și să se întoarcă la somn fără ajutorul lor după trezirile din timpul nopții, atunci încurajarea auto-liniștirii este esențială. Pentru părinții care practică co-sleeping-ul sau pentru cei care dorm în camere/paturi separate, dar nu este o problemă pentru ei să revină la cel mic de fiecare dată când acesta se trezește, auto-liniștirea nu este o abilitate prioritară pe care copilul să o dezvolte. (1)

Însă cu cât copilul va învăța mai repede să adoarmă singur, consideră specialiştii în somn, cu atât el și părinții vor avea parte de perioade de somn mai lungi și fără întreruperi.

O echipă de cercetători de la Universitatea din California a realizat un studiu longitudinal (2002) pe 80 de bebeluși, pentru a afla de ce unii copii învață mai repede decât alții să se liniștească singuri înainte de a adormi. Somnul celor mici a fost analizat când aceștia aveau 1, 3, 6, 9 și 12 luni, fiind înregistrați video timp de două nopți consecutiv la fiecare etapă de vârstă. Toți copiii implicați în studiu dormeau în pătuțul lor, fie în camera părinților, fie în camere separate. Studiind înregistrările, cercetătorii au observat că, așa cum se așteptau, toți bebelușii au avut treziri pe parcursul nopții, însă unii se puteau întoarce singuri la somn. Ce era diferit la acești copii era că:

• încă de la vârsta de 3 luni, părinții așteptau puțin (în medie 3 minute) înainte să intervină să îi liniștească atunci când se trezeau în timpul nopții;
• pe măsură ce creșteau, petreceau tot mai mult timp în pătuțul lor decât ținuți în brațe sau liniștiți de părinți pe parcursul nopții;
• aveau o abilitate înnăscută de a petrece mai mult timp în faza de somn liniștit decât de somn activ (în perioada de nou-născuți).

Rezultatele au arătat că 60% dintre copiii implicați în studiu și-au dezvoltat cu timpul abilitatea de auto-liniștire. Ceilalți 40%, care erau mai puțin capabili să se liniștească fără intervenția părinților, petreceau din ce în ce mai mult timp în afara pătuțului, erau așezați deja adormiți în pat și pe măsură ce creșteau, își pierdeau abilitatea de auto-liniștire. Într-un studiu follow-up s-a observat că acești copii aveau dificultăți de a adormi la vârsta de 2 ani și se trezeau cel puțin o dată pe noapte la vârsta de 4 ani.

Aceste studii nu indică însă o relație de cauzalitate între abordarea părinților și dezvoltarea abilității de auto-liniștire, ci doar corelații (de exemplu, factorul genetic are un rol important, așa cum au observat și autorii și ar putea explica de ce unii copii dorm mai bine decât alții și fără mult ajutor din partea părinților). Însă o meta-analiză a studiilor randomizate privind somnul copiilor, realizată de pediatrul expert în somn Jodi Mindell în 2006, a arătat că atunci când părinții sunt informați despre strategiile de bază prin care pot încuraja auto-liniștirea, copiii dorm într-adevăr mai mult și mai bine. (2)

Cum pot părinții să încurajeze auto-liniștirea?

Modul în care părinții răspund la trezirile copiilor din timpul nopții are un rol important în modelarea tiparului de somn și în dezvoltarea și consolidarea auto-liniștirii. Pe de altă parte, strategiile prezentate în continuare nu au aceeași eficacitate pentru toți bebelușii.

Abilitatea de a adormi fără ajutor se învață şi se dezvoltă în timp prin exersare, începând de la 4-5 luni. Fiecare copil învață în ritmul lui și răspunde diferit la situațiile la care este expus, de aceea este important ca părinții să le ofere cât mai multe ocazii prin care această abilitate să poată fi pusă în practică. (2), (3)

Iată câteva recomandări prezentate în literatura de specialitate privind somnul celor mici:

Așezați copilul în pat când este treaz, dar ușor amețit (în etapa care precede somnul)

Este un obicei care va ajuta bebelușul să asocieze pătuțul cu intrarea în starea de somn. Dacă îl așezați după ce deja a adormit, când se va trezi în timpul nopții și va observa că s-au modificat condițiile în care a adormit (de exemplu, când se trezeşte noaptea este în pătuț, nu în brațele mamei, unde a adormit), va intra într-o stare de alertă, eventual va plânge și va avea nevoie de ajutorul părintelui pentru a se reîntoarce la somn. Nu doar copiii, ci și adulții se trezesc noaptea și revin la somn dacă totul este în regulă. În plus, un copil care a învățat auto-liniștirea, se va întoarce la somn fără să se trezească complet și fără să fie necesară intervenţia părinților. (3)

Ajutați copilul să diferențieze între zi și noapte

Nou-născuții nu au capacitatea de a face diferența între zi și noapte, pentru că ritmul lor circadian nu este încă dezvoltat complet. Producția de melatonină și cortizol (hormonii implicați în starea de somn, respectiv starea de alertă) se maturizează abia după 12 săptămâni. Părinții pot ajuta bebelușii să se adapteze la ciclul zi-noapte, încurajând somnul în timpul nopții și o stimulare senzorială și motrică mai intensă pe parcursul zilei. Expunerea micuțului la lumina naturală ziua ajută la dezvoltarea unui ritm circadian puternic (bebelușii scoși afară dorm mai bine noaptea și s-a observat inclusiv că scăderea intensității luminii noaptea și creșterea ei ziua a avut efecte pozitive în cazul prematurilor). Mențineți liniștea și întunericul pe durata nopții în camera copilului, iar dacă intrați la el nu aprindeți o lumină puternică și încercați să îi vorbiți în șoaptă și să păstrați jocul pentru zi. (4), (5), (6)

Încurajați asocierile de somn pozitive

Asocierile de somn se referă la condițiile în care copilul se obișnuiește să adoarmă, care constituie indicii pentru el că urmează ora de culcare și de care devine dependent pentru a intra în starea de somn. Asocierile pozitive, benefice, sunt cele care susțin auto-liniștirea și capacitatea copilului de a adormi singur. În această categorie intră toate acele condiții la care micuțul are acces atât la culcare, cât și pe timpul nopții și care nu îi implică pe părinți: pătuțul lui, întunericul din cameră, jucăria preferată, așezarea într-o poziție de somn preferată etc. (5)

Nu interveniți imediat când cel mic se trezește

În timpul somnului bebelușii scot diferite sunete (cască, suspină, gânguresc etc.). Dacă interveniți încă de la primul semnal că începe să se trezească, nu îi lăsați ocazia să revină singur la somn. Chiar și atunci când s-a trezit în totalitate, dacă îi lăsați puțin timp (3 minute, de exemplu, cum au făcut părinții din studiul menționat mai sus), copilul va începe treptat să găsească moduri prin care să se liniștească fără ajutor (schimbarea poziției de somn, suptul suzetei, introducerea unui deget în gură etc). Pe de altă parte, cu cât părintele răspunde mai prompt, cu atât această abilitate va avea tendința să dispară. De exemplu, un bebeluș de o lună, care uneori se întoarce la somn singur, își va pierde această abilitate dacă de fiecare dată părintele intervine imediat să îl liniștească și să îl adoarmă, pentru că nu va avea ocazia să o exerseze. (2), (7)

Obișnuiți copilul cu un ritual de culcare

Seria de activități în care cel mic este implicat înainte să meargă la culcare și care se repetă în fiecare seară în aceeași ordine, îi dă sentimentul de securitate și control, datorită caracterului predictibil. Copilul știe deja ce urmează după fiecare activitate, este mai relaxat și va intra mult mai ușor în starea de somn. O rutină de somn poate fi introdusă încă de la vârsta de 6-8 săptămâni, nu trebuie să dureze mai mult de 20-30 de minute și trebuie să fie adaptată la vârsta copilului.

Oferiți copilului un obiect tranzițional

Fie că e vorba despre o jucărie de pluș sau de o păturică moale, un obiect tranzițional (numit astfel pentru că ajută copilul să facă tranziția de la starea de alertă la cea de somn) pe care cel mic să îl aibă aproape tot timpul, inclusiv în pătuț, îi oferă confort și sentimentul de securitate și control asupra condițiilor exterioare. (8)