Metoda Camping out

Denumiri alternative:

• metoda scaunului

Metoda camping out este o strategie de sleep training graduală și blândă, folosită cu scopul de a ajuta copiii să devină independenți în privința somnului.

Ce presupune metoda?

Deși are la bază principiul extincției, ca și strategiile cry it out și a plânsului controlat, spre deosebire de acestea, metoda scaunului presupune mai multă interacțiune a părintelui cu copilul și o reducere graduală a prezenței lui lângă cel mic la culcare. (1)

Metoda constă în așezarea părintelui pe un scaun lângă pătuțul copilului (care este pus la culcare treaz) și mutarea graduală a scaunului în fiecare seară, până când este scos din cameră și copilul învață să adoarmă fără prezența părintelui.

În primele două seri, după rutina de culcare, părintele pune copilul în pătuț și se așează pe un scaun lângă el, unde rămâne până când acesta adoarme. Rolul părintelui nu este de a-l ajuta direct să se liniștească sau să adoarmă, ci doar să fie prezent și să îi transmită mesajul că este alături de el. Dacă cel mic s-a obișnuit deja cu un ritual de culcare, îi va fi mai ușor să adoarmă când este așezat în pătuț pentru că va ști ce urmează.

În următoarele două nopți, scaunul se așează puțin mai departe de pătuțul copilului (de exemplu, la 30-40 cm distanță), în a cincea și a șasea noapte se depărtează cu încă 30-40 cm. În a șaptea seară, scaunul ar trebui să ajungă în apropierea ușii, pentru ca apoi să poată fi așezat pe hol. Scopul este ca în final copilul să adoarmă singur când părintele nu mai este în cameră.

Aceeași abordare se menține și în cazul trezirilor din timpul nopții: părintele trebuie să revină pe scaun (la aceeași distanță din seara respectivă) și să rămână până când cel mic adoarme din nou. (2), (3)

Important este ca pe parcursul timpului petrecut de părinte pe scaun, interacțiunea cu copilul să fie minimă (de exemplu, în loc de luat în braţe, copilul este  mângâiat uşor cât este așezat în pătuț). Poate fi de ajutor ca atunci când e alinat, părintele să îi spună de fiecare dată același lucru, pentru a nu-i stârni interesul pentru noi activități și interacțiuni (de exemplu: „Te iubesc. Acum este timpul să dormi. Noapte bună.”). Evitarea contactului vizual îl poate ajuta pe cel mic să înțeleagă că este timpul să doarmă. Uneori, dacă părintele închide ochii, cel mic se liniștește și adoarme mai repede. (4), (5)

Dacă copilul nu vrea să rămână în pătuț și vrea să se joace, părintele ar trebui să îi spună pe un ton calm că este ora de culcare și că va rămâne lângă el în cameră dacă se așează în pătuț și doarme. Dacă el continuă să se joace, părintele este sfătuit să iasă din camera lui pentru 1-2 minute, iar când revine să îi spună din nou că va sta cu el doar dacă doarme. (3)

Argumente pro şi contra

Argumente pro

• Metoda camping out oferă posibilitatea părintelui de a supraveghea copilul în timp ce acesta învață să adoarmă singur. (2)
• Este o strategie de sleep training care se poate aplica la copiii cu anxietate de separare, cărora le este frică de întuneric sau au alte dificultăți legate de adormire, pentru că se obișnuiesc treptat cu îndepărtarea părinților. (5)
• Metoda ține cont de ritmul copilului de adaptare la noile condiții de adormire; părinții sunt cei care observă când și dacă cel mic s-a obișnuit cu distanța și când este cazul să o mărească. (6)

Argumente contra

• Deși este mai blândă decât metoda extincției, strategia camping out nu exclude plânsul copilului. Faptul că părintele este aproape de el, dar nu îl consolează, poate crea confuzie copilului (mai ales celor mici).
• Totodată, situația poate fi foarte frustrantă, ceea ce poate accentua plânsul sau poate provoca un acces de furie. Dacă părintele cedează impulsului de a-l consola, există riscul consolidării obiceiului care se dorește a fi înlocuit. (5)
• Comparativ cu metoda cry it out, în care copilul trebuie să se obișnuiască cu o singură schimbare majoră (plecarea părinților de lângă el când trebuie să adoarmă) în vederea deprinderii abilității de a adormi singur, în cazul metodei camping out copilul trebuie să se obișnuiască cu fiecare nouă distanță dintre el și părinte. (2)
• Spre deosebire de metoda cry it out, unde părintele nu mai revine în cameră până dimineața, în cazul strategiei camping out, la trezirile din timpul nopții, părintele trebuie să revină și să stea pe scaun până când cel mic adoarme din nou, ceea ce face procedura mult mai obositoare pentru părinți.

La ce vârste poate fi aplicată?

Ca majoritatea metodelor de sleep training, aceasta poate fi introdusă după 4-6 luni, când dezvoltarea ritmului circadian se definitivează și bebelușii nu se mai trezesc la fel de des pe durata nopții pentru a fi hrăniți.

Mult mai eficientă poate fi la copiii suficient de mari să înțeleagă că părintele este încă în cameră, chiar și atunci când nu îi oferă contact fizic. (6)

Pentru copiii mai mici e mai frecvent utilizată varianta extincției în prezența părintelui, în care mama sau tata se întinde în pat lângă copil, apoi treptat se reduc distanța, contactul fizic și intervenția părintelui pentru adormirea celui mic. (8)

Exemplu practic

Cazul bebelușului Nicole este prezentat de Kim West (susținătoare a unei metode de sleep training în care prezența și implicarea părinților sunt treptat diminuate, astfel încât cel mic să învețe să adoarmă singur) în cartea sa „Good Night, Sleep Tight”.

La vârsta de 11 luni, Nicole se trezea în timpul nopții pentru a fi alăptată. Programul ei de somn nu era stabilizat și se trezea foarte devreme dimineața. Încă de mică fusese învățată să doarmă în pat cu părinții, iar la 6-7 luni, când aceștia au încercat să o mute în pătuțul ei, fetița plângea foarte tare și nu dormea, așa că de cele mai multe ori părinții o luau înapoi în patul lor.

Părinții au introdus o rutină de culcare – la ora 19.15 puneau un CD cu muzică clasică și mama o alăpta, apoi o așezau în pătuț, îi dădeau suzeta și puneau lângă ea ursulețul de pluș. Când părinții plecau din cameră, fetița începea să plângă și să țipe, astfel că erau nevoiți să se întoarcă. Lucrurile se petreceau la fel în cazul trezirilor din timpul nopții – bebelușul avea nevoie să fie alăptat și un părinte să rămână în cameră până adormea. De cele mai multe ori o aduceau însă în patul lor, ca să poată dormi cu toții mai bine.

Pentru că avusese deja câteva probleme de sănătate (reflux gastroesofagian, otită), părinții nu au vrut să apeleze la o metodă de sleep training care să o facă să plângă și mai mult.

Kim West le-a propus următoarele modificări, înainte de aplicarea metodei propriu-zise de sleep training: alăptarea înainte de somn să aibă loc cu jumătate de oră înainte de culcare, astfel încât asocierea negativă care s-a creat între alăptare și somn să dispară; instalarea unei lămpi de veghe în camera fetiței și petrecerea unui timp mai îndelungat de către aceasta în cameră, înainte de a fi pusă în pătuț. Părinții au fost sfătuiți să îi vorbească despre ce urmează să facă: „Este ora de culcare. Acum ne îmbrăcăm cu pijamalele și apoi stingem lumina.”

Părinții au aplicat prima etapă a metodei camping out, dar nu a mai fost nevoie să se îndepărteze gradual. Doar stând alături de ea, fetița a adormit. Când se trezea, părinții nu o mai luau în brațe și nu o mai duceau în patul lor, ci doar o mângaiau și îi vorbeau cât era încă în pătuț, la fel cum se întâmpla și seara la culcare. În primele trei nopți s-a trezit, dar mama nu a mai alăptat-o, așa că în următoarele fetița nu s-a mai trezit noaptea.

Treptat, programul de somn al Nicolei s-a stabilizat, iar părinții au menținut o rutină de somn plăcută, pe care au adaptat-o în funcție de nevoile fetiței. (7)