Metoda Ferber

Denumiri alternative:

• metoda plânsului controlat
• metoda extincției graduale
• metoda „verifică și consolează” („Gradual check”)
• metoda „Ferberizing”
• metoda așteptării progresive
• metoda ignorării parțiale.

Metoda Ferber, propusă de medicul pediatru Richard Ferber, face parte din categoria strategiilor de educare a somnului bazate pe principiul extincţiei. Este o variantă mai blândă a metodei cry it out, pentru că părintele revine în camera copilului, conform unui program prestabilit, până când cel mic adoarme. Astfel, el nu este privat în totalitate de prezența părintelui, cum se întâmplă în cazul metodei extincției totale (cry it out).

Metoda lui Ferber a devenit foarte populară, deși controversată, fiind astăzi una dintre cele mai cunoscute programe de sleep training.  

Ce presupune metoda?

Spre deosebire de strategia cry it out, care constă în ignorarea sistematică a plânsului copilului când este lăsat singur să adoarmă, Ferber propune o întârziere progresivă a revenirilor părintelui în camera copilului, pentru a-l verifica și consola scurt, conform unui program bine stabilit.

După rutina de culcare a copilului, părintele pleacă din cameră și revine, crescând treptat timpul de așteptare până intră în camera copilului, astfel că implicit perioada cât acesta este lăsat să plângă se mărește gradual (de aceea este numit „plâns controlat”). Important este ca atunci când părintele iese din cameră, copilul să fie treaz; în acest mod se asigură că cel mic va adormi după trezirile din timpul nopții în aceleași condiții ca seara la culcare (în pătuțul lui, nu în brațe, la sân etc.).

Când părintele revine în cameră, nu trebuie să stea mai mult de 1-2 minute. Scopul nu este neapărat de a opri plânsul copilului, cu atât mai puțin de a-l ajuta să adoarmă, ci doar de a-l liniști scurt.

Ferber consideră că ora la care copilul trebuie pus la culcare nu trebuie să fie mai devreme decât ora la care el adoarme de obicei, în schimb poate fi întârziată, ceea ce ajută copilul să adoarmă mai repede. De asemenea, ora de trezire și somnul din timpul zilei nu trebuie modificate. (1)

În prima noapte, copilul este pus în pătuţ treaz şi părintele pleacă din cameră timp de 3 minute. Revine pentru a-l verifica, fără să-l ia în braţe şi pleacă din nou, de data aceasta pentru 5 minute, după care se reîntoarce. Ulterior intervalul de timp în care pleacă din cameră este de 10 minute.

În a doua noapte, se măreşte durata dintre verificări. Părinţii aşteaptă 5 minute până la prima verificare, apoi 10 minute până la a doua, 12 până la umătoarea. În fiecare seară se crește intervalul de așteptare, până când în final copilul să adoarmă singur, fără intervenția părinților și când aceștia nu sunt în cameră. (1), (2)

Ferber a creat un program bine definit, care să îi ghideze pe părinți:

Părintele trebuie să revină în camera copilului atât timp cât acesta continuă să plângă, dacă se oprește, nu mai este necesar să îl verifice. Când se ajunge la durata maximă a unui interval pe noapte, părintele trebuie să continue să revină în camera copilului, fără să mai crească durata, până când copilul adoarme. Dacă se trezește în timpul nopții, metoda trebuie reluată, cu aceleași intervale pentru noaptea respectivă. (1)

Dacă trezirea are loc la orele 5.00-6.00, chiar dacă este mai devreme decât ora lui obișnuită de trezire, este puțin probabil ca micuțul să mai adoarmă, de aceea se recomandă părinților să continue cu rutina de dimineață, dar să aibă în vedere să nu adoarmă imediat ce îl duc în altă cameră (somnul de noapte trebuie să aibă loc mereu în același loc pentru consolidarea acestei asocieri de somn).

Dacă cel mic doarme dimineața mai târziu de ora lui obișnuită, Ferber recomandă să fie trezit, chiar dacă seara a adormit mai târziu, pentru a nu afecta somnul de zi. (1)

Argumente pro şi contra

Iată care sunt principalele argumente pro și contra ale metodei cry it out aduse de adepții și oponenții acestei metode de sleep training:

Argumente pro

• În programul de sleep training pe care îl propune, Ferber pune accent pe necesitatea asocierilor de somn pozitive cu care trebuie să se obişnuiască copilul, care să îl ajute să deprindă abilitatea de a dormi singur. De multe ori copiii învaţă să depindă de prezenţa şi intervenţia părinţilor ca să adoarmă (asocieri negative), ori acestea trebuie identificate şi înlocuite cu asocieri de somn care să susţină independenţa somnului copilului de prezenţa părinţilor.
• Deși se bazează pe un program predefinit care trebuie respectat pentru a obține rezultate, metoda presupune și o oarecare flexibilitate, pentru că părinții pot porni de la un timp de așteptare mai mic, pe care să îl crească treptat (de exemplu 1, 3, respectiv 5 minute în prima noapte în loc de 3, 5, 10 minute). Important este să se mențină creșterea graduală a perioadei de așteptare și continuarea programului până copilul se obișnuiește cu noile condiții de somn.
• Cu ajutorul graficului propus de Ferber părinții pot ține evidența progreselor făcute de copil. (1)
• Părinții se simt mai puțin vinovați aplicând metoda lui Ferber decât cea a extincției (cry it out), pentru că pot oferi copilului un minimum de alinare atunci când plânge. (3)
  

Argumente contra

• Chiar dacă nu este la fel de drastică precum metoda cry it out, extincţia graduală nu exclude în totalitate plânsul copilului, ceea ce face ca metoda Ferber să fie dificil de aplicat de către unii părinți. (2)
• Ca și în cazul metodei cry it out, copilul și părinții percep această practică ca pe un abandon și un refuz al acestora din urmă de a-i oferi micuțului siguranță și alinare.
• Metoda lui Ferber poate face unii copii să plângă mai mult pentru ca părinții să le acorde mai multă alinare și consolare. Intervine în acest context întărirea intermitentă – revenirea mamei la copilul care plânge (comportament negativ) la intervale intermintente (la 3, 5, 10 minute) va duce la prelungirea plânsului mai mult decât dacă mama nu ar mai reveni deloc.
• Revenirile repetate la copilul care plânge și își intensifică plânsul la plecarea părintelui din cameră pot face metoda foarte dificil de aplicat pentru părinți. (3), (4)

Cât de eficace este metoda?

Conform literaturii occidentale privind somnul bebelușilor, a adormi singur este o abilitate pe care toți bebelușii sunt capabili să o învețe în jurul vârstei de 4-5 luni. Scopul metodei lui Ferber este să ajute copiii să adoarmă singuri, în absența părinților. Mai blândă decât metoda extincției (cry ot out), cu strategia propusă de Ferber se obțin rezultate bune la majoritatea copiilor. Studiile care au evaluat eficiența metodelor de educare a somnului, printre care și metoda Ferber, au arătat că acestea sunt asociate cu rezultate pozitive precum:

• scurtarea timpului în care copiii se liniștesc înainte de culcare;
• reducerea acceselor de furie la culcare;
• reducerea nevoii copiilor de a-și trezi părinții în timpul nopții;
• îmbunătățirea dispoziției și nivelului de stres al părinților, precum și a relației cu părinții. (5)

Pediatrul Marc Weissbluth (expert în somnul copiilor și adeptul metodei cry it out) consideră însă că în cazul celor privați de somn, ai căror părinți sunt și ei extenuați, metoda cry it out ar fi mai indicată, pentru că oferă rezultate mult mai rapide (este esențial ca un copil extenuat să doarmă cât mai repede), iar părinții, care de multe ori nu mai au energie, nu mai sunt nevoiți să respecte programul bine definit al metodei lui Ferber. (4)

Aplicată cu consecvență și respectând creșterea graduală a duratei de așteptare până la revenirea în camera copilului, Ferber susține că părinții încep să observe rezultatele metodei după 3-4 zile, când copilul începe să doarmă mai bine. Se continuă respectarea graficului cu timpul de așteptare până la ziua a șaptea dacă este necesar și se adaugă câteva minute în plus dacă se ajunge la mai mult de 7 zile. (1)

Metoda lui Ferber nu este o soluție în cazul tulburărilor de somn, anxietății de separare, coșmarurilor sau altor probleme de sănătate care împiedică micuțul să aibă un somn adecvat. (2)

La ce vârste poate fi aplicată?

Ferber recomandă ca după vârsta de 3 luni, când ritmul somn-veghe se stabilizează, părinții să înceapă să structureze programul copilului. Dacă mesele, joaca, baia etc. au loc mereu la alte ore, există riscul ca și somnul să aibă de suferit.

După 3 luni, bebelușul poate fi obișnuit cu asocierile de somn pozitive (care nu implică prezența sau intervenția părinților pentru a-l ajuta să adoarmă) și rutinele de somn. Dacă învață să depindă de părinți pentru a adormi, metoda lui Ferber poate fi aplicată pentru a-l obișnui să devină independent în a adormi. (1)

S-a observat că metoda extincției graduale dă rezultate bune în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 9 luni. (2)

Exemplu practic

Betsy este unul dintre bebeluşii care a beneficiat de programul de sleep training propus de Ferber, al cărei exemplu îl dă în cartea sa „Solve your child s sleep problems”. Într-o primă etapă, Ferber a identificat asocierea de somn care împiedica fetița să înveţe să adoarmă singură – legănatul în braţe de unul dintre părinţi atât seara la culcare, cât şi la trezirile din timpul nopţii. Noua asociere de somn pe care şi-a propus ca micuţa să o înveţe a fost de a sta singură în pătuţul ei. Astfel, condiţiile în care adormea erau aceleaşi cu cele din timpul trezirilor din timpul nopţii.  

Consultându-se cu părinții în privința timpului cât ar rezista să o audă plângând, Ferber a propus să înceapă în prima noapte cu un timp de așteptare de 3 minute. Astfel, după un ritual de culcare în care fetița a fost pregătită de somn cu jumătate de oră mai târziu decât ora ei obișnuită, părinții s-au jucau în liniște cu ea, apoi i-au vorbit, au așezat-o în pătuț trează și au plecat din cameră, revenind după 3 minute. Fără să o ia în brațe sau să o legene, părinții au stat cu ea 1-2 minute și i-au vorbit, după care au plecat iar din cameră, chiar dacă fetița a continuat să plângă, chiar mai tare decât în prezența lor. Părinții au revenit la ea respectând perioadele de așteptare specificate în tabelul de mai sus. De fiecare dată nu au petrecut cu ea mai mult de 1-2 minute, atât cât să se asigure că micuța este bine. Nu au mai verificat-o atunci când nu au mai auzit-o plângând.

Betsy a adormit în prima seară după al treilea episod de 10 minute de plâns, s-a trezit de 3 ori în timpul nopții, dar de fiecare dată a adormit mai repede decât la trezirea precedentă. În a doua noapte fetița a adormit după prima vizită a părinților, iar în timpul nopții a adormit singură fără să mai fie nevoie de intervenția părinților. Până la sfârșitul săptămânii, copilul nu a mai avut nevoie de părinți pentru a se reîntoarce la somn după trezirile din timpul nopții.

În ceea ce privește somnul de zi, în primele două zile nu a dormit deloc, însă în a treia și acesta s-a reglat.

Părinții au observat că, pe măsură ce fetița învăța să adoarmă singură, scâncetele din timpul trezirilor noaptea s-au redus treptat, iar după o săptămână au dispărut complet. (1)