Metoda trezirilor programate

Metoda trezirilor programate este una dintre modalitățile prin care părinții pot gestiona trezirile frecvente din timpul nopții ale micuților sau alte tulburări asociate somnului.

Ce presupune metoda?

Metoda trezirilor programate este aplicată nu doar ca metodă de sleep training (pentru a reduce trezirile spontane din timpul nopții), ci este recomandată de specialiştii în somn și ca metodă de tratament în cazul parasomniilor (tulburări legate de somn ce includ somnambulismul, terorile nocturne). (1)

Metoda constă în a trezi copilul cu 15-30 de minute înainte de ora la care apare de obicei evenimentul nocturn care se dorește a fi înlăturat sau trezirea spontană, după care cel mic este consolat și liniștit, ca să adoarmă din nou. Numărul de treziri programate pe noapte este în funcție de frecvența trezirilor spontane din timpul nopții ale copilului sau de numărul evenimentelor care îi întrerup și afectează somnul. Scopul este ca în timp acestea să fie eliminate și somnul copilului să fie consolidat. (2), (3)

Înainte de introducea trezirilor programate, este necesar ca părinții să urmărească și să noteze (pe o perioadă de 1-2 săptămâni) particularitățile de somn ale copilului (ora de culcare, orele la care se trezește în timpul nopții, orele la care apar terorile nocturne/somnambulismul etc.). Scopul este să se observe dacă există o anumită regularitate în momentul și frecvența de apariție a acestor evenimente. Doar în acest caz se poate merge mai departe cu aplicarea metodei.

Odată ce se identifică un anumit tipar de somn, se stabilește ora la care va avea loc trezirea programată, ținând cont de ora la care, în general, apare trezirea spontană sau episodul de somnambulism/teroare nocturnă și durata medie dintre ora de culcare și apariția acestuia. Ora trezirii programate trebuie să fie cu 15-30 de minute înainte de trezirea spontană sau parasomnia. De exemplu, dacă cel mic adoarme de obicei la ora 20.00, iar teroarea nocturnă apare la 21.30, trezirea programată ar trebui să fie între 21.00-21.15.

Trezirea copilului trebuie să se facă într-un mod cât mai blând, mângâindu-l ușor sau vorbindu-i în șoaptă. Odată ce dă semne că s-a trezit (deschide ochii, mormăie, își schimbă poziția de somn), părintele nu trebuie să mai insiste, ci să îl lase să doarmă în continuare. (1), (4)

Există pe piață și un dispozitiv („The Sleep Guardian”) menit să rezolve terorile de somn, creat pe baza teoriei trezirilor planificate. Dispozitivul, conectat la o aplicație pe telefon, se așează sub salteaua pătuțului și cu ajutorul unui algoritm identifică tiparul de somn al copilului. Când copilul ajunge în zona de „somn periculos” (în care de obicei apare parasomnia), dispozitivul vibrează ușor și trezește parțial copilul. (5)

Argumente pro şi contra

Argumente pro

• Parasomniile apar de obicei la tranziția dintre somnul profund și o altă fază a somnului sau starea de veghe. Metoda trezirilor programate ar putea ajuta creierul să învețe să facă trecerea fără să mai apară un episod de teroare nocturnă, somnambulism etc.
• Trezirile planificate pot ajuta la deprinderea unui nou comportament: în loc să apară o parasomnie, copilul să învețe să se trezească în acel moment al ciclului de somn. (1)

Argumente contra

• Metoda trezirilor programate nu poate fi pusă în aplicare în absența unui tipar/program consecvent de somn al copilului.
• Trezirile programate constituie o metodă nu foarte ușor de aplicat, pentru că presupune o întrerupere a somnului părinților în fiecare noapte (atât în perioada de observare a unui tipar de somn, cât și în timpul de aplicare).
• Aplicarea metodei nu exclude apariția unei treziri spontane sau a unui episod de parasomnie chiar cu câteva minute înainte de ora la care ar trebui să aibă loc trezirea programată.
• Nu este exclus cazul în care trezirea copilului de către părinți să stimuleze apariția unei terori nocturne.
• Trezirile programate pot amâna apariția terorilor nocturne spre partea a doua a nopții, când perioada lor de apariție este în general în prima jumătate de noapte. (1)

Cât de eficace este metoda?

În 1988 metoda trezirilor programate a fost comparată cu metoda extincției totale pe un eșantion de 33 de copii (vârste cuprinse între 6 și 54 de luni), pentru a se vedea eficacitatea în reducerea trezirilor spontane ale copiilor pe parcursul nopții. După 8 săptămâni de aplicare, ambele au avut efecte pozitive, dar reducerea întreruperilor somnului a fost mult mai rapidă în cazul extincției decât a trezirilor programate. (2)

Meta-analiza realizată în 2008 de către medicul pediatru expert în somn Jodi Mindell, în care 52 de studii au fost analizate, a arătat că metoda trezirilor programate este eficientă pentru a îmbunătăți problemele legate de somn ale bebelușilor și copiilor mici, însă dovezile științifice nu sunt la fel de numeroase și puternice cum este cazul altor metode de sleep training care au fost evaluate (metodele bazate pe extincție, metoda rutinelor pozitive). (3)

În ceea ce privește terorile nocturne, câteva studii realizate în anii 1985-1986 au arătat că trezirile planificate ar putea reduce frecvența acestor evenimente cu o eficiență de aproximativ 90%. (6)

În cazul parasomniilor, metoda trebuie aplicată pentru o perioadă de minimum 10 zile pentru a da rezultate. Dacă parasomniile sau trezirile spontane dispar, se renunță la trezirile planificate. În caz contrar, se aplică în continuare pentru încă o săptămână.

Ca în cazul tuturor metodelor de sleep training, este foarte importantă consecvența. (1), (4)

Exemplu practic

Cazul Melissei este prezentat de Jodi Mindell în cartea sa „Sleeping through the Night”. Fetița avea terori nocturne de la 2 ani și jumătate, cu o frecvență de una la câteva săptămâni. Însă de la 3 ani și 3 luni a început să se confrunte cu ele aproape în fiecare seară, uneori chiar de 3-4 ori pe noapte. Creșterea frecvenței episoadelor de teroare nocturnă a fost asociată cu mersul la creșă și schimbarea orei de culcare (cu jumătate de oră mai devreme). În timpul unei terori nocturne fetița plângea, țipa, tremura și fugea în patul părinților ei, pe care îi îmbrățișa puternic.

Părinții au început să observe și să noteze programul de somn al Melissei și evenimentele care apăreau pe parcursul nopții. Prima teroare apărea la aproximativ o oră și 15 minute după ce adormea, iar ultima la ora 03.00 dimineața. Au observat, totodată, că în weekend, când fetița dormea mai mult, aceste evenimente nu apăreau, ci doar în timpul săptămânii. Părinții au hotărât să culce fetița mai devreme și să aplice metoda trezirilor programate, pentru a elimina episoadele de teroare de somn.

Pentru aceasta, au stabilit ca noua oră de culcare să fie 19.45 și să o trezească la 20.45. În prima noapte totul a decurs bine, iar în a doua primul episod de teroare nocturnă a apărut cu 5 minute înainte de trezirea programată. În următoare nopți au trezit-o la 20.35. Cu excepția unei seri în care a apărut o teroare de somn, timp de 10 nopți, cât părinții au aplicat metoda trezirilor programate, fetița a dormit bine, fără alte evenimente. În lunile următoare, Melissa a mai avut doar 2 terori nocturne, ambele după ce mersese la culcare mai târziu de ora de culcare obișnuită. (1)