Sleep training – cum poți învăța copilul să adoarmă singur

Sleep training-ul este un concept specific culturii occidentale, dar care a pătruns în ultimii ani și în zona de parenting a țării noastre.

Sleep training-ul se referă la procesul prin care copiii sunt încurajați să deprindă independența somnului (să adoarmă singuri, fără intervenția părinților) și să li se creeze un program de somn care să îi ajute atât pe copii, cât și pe părinți, să se odihnească suficient.

La baza sleep training-ului stau cercetările recente privind somnul, care în cazul bebelușilor este o nevoie esențială, fundamentală pentru creșterea, dezvoltarea și sănătatea lor. Nici odihna părinților nu trebuie neglijată, întrucât (pe lângă beneficiile somnului pentru sănătatea lui), un părinte odihnit este mult mai disponibil și are mai multe resurse pentru a răspunde corespunzător nevoilor celor mici.

Deseori sleep training-ul este asociat cu metoda cry it out, respectiv cu imaginea unui copil care plânge neconsolat, singur și abandonat de către părinți. În realitate există o paletă largă de metode prin care copilul poate fi învățat să adoarmă singur, care merg de la cea mai drastică (metoda cry it out) până la cele mult mai blânde pentru copil și părinți deopotrivă.

Opțiunea de a încerca sau nu o metodă de sleep training este personală și aparține fiecărei familii, care ar trebui să ia această decizie în funcție de principiile de parenting cu care se simt confortabil, temperamentul copilului, perioada în care își doresc să obțină rezultate.

Când se poate începe sleep training-ul?

Începând cu vârsta de 4 luni, bebelușii pot fi învățați să adoarmă singuri. Până la această vârstă, cei mai mulți copii dorm pe parcursul întregii nopți (între 8 și 12 ore). Unii specialiști propun însă introducerea metodelor de sleep training după 6 luni, întrucât consideră că până la această vârstă ar mai avea încă nevoie să fie hrăniți noaptea și ritmul circadian nu s-a dezvoltat complet.

Conform literaturii occidentale privind somnul bebelușilor, adormirea fără intervenția adulților este o abilitate pe care cei mici o dobândesc la un moment dat și care, pe termen lung, poate influența obiceiurile de somn. Dacă ei sunt învățați de la o vârstă mică să adoarmă singuri, mai târziu nu va mai fi nevoie să renunțe la asocierile și rutina de somn cu care s-au obișnuit, pentru a adopta una nouă.

Începând cu săptămânile 6-8 părinții pot crea asocieri de somn pozitive, care vor ajuta copilul să adoarmă mai ușor. Este vorba despre acele indicii care „anunță” copilul că urmează ora de culcare. Pentru ca micuțul să învețe ulterior să se liniștească și să adoarmă singur, sunt indicate asocierile de somn de autoliniștire, care nu implică prezența părintelui lângă el, cum ar fi: zgomotele albe, întunericul în timpul somnului, același pătuț în care cel mic doarme, o păturică cu care este învelit la fiecare somn, o jucărie de pluș etc. (1), (2)

Care sunt principalele metode de sleep training?

Vă prezentăm principalele strategii de educarea a copiilor pentru a dobândi abilitatea de a adormi singuri:

Metoda extincției („cry it out”)

Presupune așezarea copilului în pătuț atunci când este ușor amețit (dar nu adormit) și lipsa intervenției din partea părinților pentru a-l liniști atunci când plânge. Acestora li se recomandă să iasă din cameră și să ignore sistematic protestele și plânsul copilului (cu excepția verificării dacă cel mic nu este bolnav sau este necesară schimbarea scutecului).

Metodele bazate pe principiul extincției pleacă de la ideea că un copil nu poate adormi singur pentru că s-a obișnuit să fie dependent de îngrijirea și liniștirea din partea părintelui înainte de culcare. Continuarea acestor obiceiuri de către părinți nu face decât să întrețină situația, așa că soluția ar fi, conform acestei abordări, să lase copilul singur și să îl ignore când protestează (plânge, țipă etc.).

Această metodă este contestată pentru modul drastic în care copilul este învățat să adoarmă singur. Totodată este o strategie ce poate fi dificil de aplicat de către părinți din cauză că plânsul micuțului este de cele mai multe ori insuportabil, ori succesul ei depinde de consecvența cu care este aplicată. Pe de altă parte, poate fi o metodă rapidă pentru ca cel mic să deprindă abilitatea de a adormi singur. (1), (3), (4)

Metoda Ferber („plânsul controlat” sau „metoda extincției graduale”)

Este una dintre cele mai cunoscute metode de sleep training. Este similară cu metoda „cry it out” (ambele au la bază principiul extincției), pentru că presupune lăsarea copilului singur în pătuț ca să adoarmă singur, dar spre deosebire de aceasta, părinții revin în cameră la intervale regulate de timp pentru a-l verifica și cresc treptat durata intervalelor în care lipsesc.

Părintele petrece unul sau câteva minute pentru a liniști copilul (vorbindu-i sau mângâindu-l), după care pleacă din cameră și îl lasă să adoarmă singur. Dacă acesta plânge, părintele revine și așteaptă un timp înainte de a intra în cameră (la început 2 sau 5 minute, după care intervalul crește treptat) și liniștește copilul, fără însă a-l ridica din pătuț și pleacă din nou odată ce micuțul s-a calmat.

Mai blândă decât „cry it out”, metoda Ferber este și ea contestată, pentru că presupune ignorarea copilului. În plus, poate fi dificil de aplicat, pentru că dacă nu există consecvență și părinții cedează la protestele copilului, metoda dă greș. (1), (5)

Metoda extincției în prezența părintelui

Este o metodă progresivă de extincție care constă în punerea copilului la culcare, cât este încă treaz și așezarea părintelui alături de el (fie în pat, fie pe un scaun lângă pătuțul lui) până când cel mic adoarme. Treptat, părintele îi acordă tot mai puțină atenție copilului (de exemplu, citește și nu se mai uită la el, își mută scaunul mai departe, iese puțin din cameră, dar revine înainte ca acesta să înceapă să plângă etc). Când cel mic începe să se obișnuiască, părintele poate mări intervalul de timp în care lipsește.

Într-o variantă similară a metodei, părintele rămâne să doarmă în aceeași cameră cu copilul, dar în paturi diferite. (3)

Metoda scaunului („camping out”)

Este o metodă în care tot treptat copilul învață să se liniștească și să adoarmă singur, pe măsură ce prezența părintelui lângă el devine tot mai limitată. După ce copilul este pus în pătuț, părintele se așează pe un scaun sau pat lângă el și îl alină până adoarme. În acel moment, părintele poate să iasă din cameră. Pe măsură ce copilul se obișnuiește cu acest nou obicei (aproximativ 3 nopți), părintele nu trebuie să-i mai ofere contact fizic, iar scaunul trebuie îndepărtat treptat de lângă pătuțul lui (cu o distanță de 30-40 cm). Ideea este ca scaunul să ajungă cât mai departe de copil, până când ajunge să fie scos de tot din cameră. Până în acel moment, însă, dacă cel mic se trezește în timpul nopții, părintele trebuie să revină pe scaun. (6)

Metoda rutinelor pozitive

Se referă la crearea și menținerea unor ritualuri înainte de culcare, care să fie plăcute și relaxante pentru copil. Important este ca acestea să fie realizate când el începe să dea semne că îi este somn, astfel încât să asocieze aceste ritualuri cu starea de ușoară amețeală ce precede adormirea. O rutină de somn poate include mai multe activități (baia de seară, hrănirea, cititul unei povești etc.), important este ca acestea să fie realizate similar în fiecare seară.

Se recomandă ca aceste ritualuri să nu aibă o durată mai mare de 20 de minute. După finalizarea lor, copilul trebuie pus la somn, iar dacă protestează, părintele trebuie să mențină o atitudine fermă.

La această metodă este necesar ca la început părinții să fie atenți la ora când copilul adoarme în mod natural pentru a stabili ora de culcare. Astfel cresc șansele ca rutina de somn să fie asociată cu somnul. Ulterior se poate aduce ora de culcare mai devreme, până la cea dorită, începând ritualul dinainte de culcare cu 5-10 minute mai devreme.

Strategia poate fi aplicată în cazul copiilor mici și a preșcolarilor. Metoda începe să dea rezultate în câteva săptămâni, fiind necesară reducerea treptată a celor 20 de minute de rutine pozitive. (1), (3), (6)

Dacă decideți să încercați o metodă de sleep training

Înainte de a alege o metodă de sleep training, iată câteva aspecte pe care este indicat să le aveți în vedere:

• vârsta și temperamentul copilului;
• asigurați-vă că cel mic nu se confruntă cu tulburări ale somnului;
• dacă cel mic este bolnav, așteptați până se însănătoșește pentru a introduce o metodă de sleep training;
• asigurați-vă că toți membrii familiei înțeleg metoda pe care ați ales să o aplicați și că nu vă vor împiedica să fiți consecvenți;
• schimbarea obiceiurilor de somn ale unui copil poate varia ca durată între 3-14 zile;
• așteptați-vă ca cel mic să protesteze în primele nopți, indiferent de metoda de sleep training aleasă.

Foarte important pentru reușita metodei alese este să țineți cont de stilul dvs parental, de modul în care relaționați în general cu copilul, de nevoile acestuia și de caracteristicile fiecărei metode în parte. (1), (5), (9)