Comunicarea eliminării

Comunicarea eliminării sau antrenamentul timpuriu la oliță reprezintă o metodă de a-i învăța pe bebeluși să utilizeze olița/toaleta, o metodă ce se poate aplica imediat după naștere, fiind o alternativă naturală la dependența de scutece.

Presupune ca părinții să urmărească semnele pe care copilul le oferă privind nevoia de a urina sau de a defeca și să acționeze rapid prin poziționarea copilului pe oliță sau pe vasul de toaletă. Metoda presupune mai mult comunicarea nevoilor și mai puțin antrenamentul propriu-zis la oliță. Tehnica încurajează utilizarea independentă a toaletei de la vârste fragede, în special pentru susținerea igienei și a sănătății copilului. Este o metodă ce nu presupune forțarea sau obligarea copilului, axându-se pe nevoile lui și pe starea lui generală de bine.

Ce presupune metoda?

Comunicarea eliminării presupune ca părinții să învețe să recunoască limbajul corpului la bebeluș, sunetele și expresiile faciale pentru a detecta momentele când copilul vrea să elimine.

În afară de această metodă, celelalte presupun începerea antrenamentului la toaletă după ce copilul  este capabil să-și comunice verbal nevoia de a utiliza toaleta și să o poată folosi independent.

Deși metoda este prima folosită dintotdeauna, termenul și conceptul au fost introduse în anul 2001 de către Ingrid Bauer. Aceasta a călătorit în India și Africa, unde a observat că majoritatea mamelor lasă copiii fără scutece și cu toate acestea, cei mici erau învățați să anunțe într-un anumit fel că vor să urineze.

Comunicarea eliminării nu este văzută ca o formă de antrenament, ci mai mult ca o formă de a preîntâmpina nevoile bebelușului și de a îmbunătăți capacitățile lui de înțelegere și de comunicare, pentru dobândirea unui control autonom în acest sens. (4)

Presupune în principal citirea semnelor pe care copilul le oferă privind nevoia de a elimina, printre care se numără:

• stări de agitație produse de disconfort și exprimarea acestora;
• față tensionată, încruntată;
• privire concentrată;
• oprirea dintr-o activitate pe care o desfășura.

După observarea acestor indicii este necesar ca părinții să poziționeze bebelușul pe oliță sau pe toaletă pentru ca acesta să elimine. Odată ce procedura continuă, copilul va învăța să detecteze singur nevoia de a elimina și eventual să asocieze această nevoie cu olița și toaleta. (1)

Metoda presupune două faze: prima reprezintă poziționarea copilului în brațele tale deasupra unui recipient, imediat de la naștere și în perioada în care dezvoltarea insuficientă a copilului nu îi permite să își susțină singur greutatea corpului. A doua fază este așezarea copilului pe oliță/toaletă, când acesta poate sta singur în șezut (olițele transparente sunt foarte utile în această etapă). Tehnica presupune și utilizarea încurajărilor, a cuvintelor pozitive, a recompenselor și lipsa totală a pedepselor.

De la ce vârstă poate fi aplicată metoda?

Vârsta la care poate fi folosită metoda este intervalul 0-18 luni, însă ideal este imediat de la naștere, la 2-3 săptămâni de la naștere sau cel târziu până la 6 luni. După vârsta de 18 luni antrenamentul la oliță necesită o abordare diferită. Ideal este să se înceapă simultan atât pentru urinare cât și pentru defecare. (3, 8)

Bebelușul de 0-6 luni

Observarea semnalelor transmise de bebeluș oferă numeroase indicii privind nevoile lui fiziologice. Fiți atenți la semnalele transmise imediat înainte de a urina sau de a defeca, la cât timp după ce mânâncă elimină, la cât timp după ce se trezește urinează sau elimină materii fecale și dacă intuiți care este momentul când va elimina.

Asocierea cu sunetele date de acesta este extrem de utilă. De exemplu, de fiecare dată când copilul urinează puteți să folosiți sunete gen „șșșș”. Mai târziu aceste sunete vor deveni semnalele pentru copil care să îi indice că poate elimina.

Bebelușul de 6-12 luni

Îi puteți repeta copilului cuvinte precum „olița” sau „trebuie să mergi la oliță/toaletă!”, pentru ca cel mic să le învețe și să le folosească chiar el ulterior. Aceste cuvinte înlocuiesc sunetele de asociere folosite până la 6 luni.

Copilul de 12-18 luni

Observarea semnalelor se face și la această vârstă, însă vocabularul poate fi îmbogățit, fiind mai ușor de explicat copilului care sunt pașii de urmat. La această vârstă este însă mai dificil de inițiat această metodă. (2, 3)

Care sunt etapele?

În special pentru faza în care copilul trebuie ținut în brațe sunt 5 etape principale, și anume:

• observarea semnalelor de eliminare naturale sau individuale
• alegerea locației
• poziționarea
• oferirea de semnale din partea părinților
• înțelegere și încurajare

Faza utilizării oliței începe din momentul în care copilul poate sta confortabil pe oliță sau toaletă, inițial cu puțin sprijin din partea ta, iar ulterior singur. Inițial, când copilul are nevoie de puțină susținere, poți să îl susții cu mâinile.

Părinții trebuie să observe semnalele date de copil. De exemplu, copilul poate face diferite grimase, se poate încrunta, se poate înroși la față și își poate modifica ritmul respirației. După recunoașterea semnalelor poziționați copilul deasupra sau pe oliță/vasul de toaletă pentru a elimina. Copilul se poziționează deasupra oliței sau toaletei, susținut de mamă, în poziție șezut, verbalizând diferite sunete care să-l încurajeze să elimine. O poziție des folosită este susținut de tine, cu capul și spatele lipite de stomacul tău, iar mâinile tale sub genunchii lui, cu picioruțele lui depărtate. Nu toți bebelușii preferă aceeași poziție, astfel că este bine să adaptezi în funcție de copil. Ulterior, învățați copilul să asocieze aceste semnale cu eliminarea. (1)

Cât timp durează până cel mic deprinde tehnica?

Fiecare copil are propriul ritm și temperament, neexistând un timp exact de instruire. În cele mai multe cazuri, dacă se începe de exemplu la 5 luni, acesta va folosi independent toaleta în medie la 2 ani. Nu este o metodă rapidă, este o metodă care necesită timp din partea părinților, însă efectele benefice sunt pe termen lung.

Un studiu publicat în jurnalul Developmental and Behavioral Pediatrics (2004) arată că, începută imediat de la naștere, metoda a dat rezultate, fiind învățată de către copil până la vârsta de 5 luni, acesta reușind să întârzie eliminarea până la poziționarea pe oliță sau pe toaletă. (9)

Capacitatea de control a sfincterului vezical și anal

Mulți sunt de părere că bebelușii nu au capacitate de control asupra vezicii urinare sau sfincterului anal. Studiile contrazic însă această părere. Dezvoltarea vezicii urinare și a sfincterului anal urmează următoarea schemă: inițial bolurile fecale se reglează și devin mai regulate și mai puțin frecvente; ulterior se dezvoltă controlul asupra sfincterului anal, urmat de controlul vezicii din timpul zilei, iar la final copiii dobândesc control asupra vezicii în timpul nopții.

Unele studii menționează că cei mici încep să aibă control complet asupra vezicii și sfincterului după vârsta de 2 ani, însă comunicarea eliminării nu necesită acest control complet, ci doar abilitatea de a întârzia eliminarea urinei și a bolului fecal.

La bebeluși și copii mici nevoia de a defeca se poate citi cu ușurință prin mimică și gesturi. Mai dificil este cu vezica urinară. Aceștia au o capacitate redusă a volumului vezicii, procesează o cantitate mare de lichide, astfel că vor urina frecvent și inițial poate fi dificil de citit semnalele și de a acționa rapid.

Coordonarea musculaturii poate fi însă deficitară: copiii își pot controla pereții vezicii - ceea ce crește presiunea la nivelul vezicii, și pot relaxa sfincterul urinar, care deschide uretra și permite eliminarea urinei din organism. Poate fi însă dificil inițial de realizat ambele lucruri în același timp.

Musculatura vezicii este de obicei stabilă, contractându-se doar în momentul urinării. (1)

Cum îți dai seama că cel mic vrea să urineze sau să defecheze?

Există 4 mari indicatori care semnalează și te ajută să observi nevoia copilului de a urina:

• semnalele copilului
• momentele naturale ale copilului
• sunete și indicații din partea părinților
• intuiția

Semnalele copilului

Detectarea acestor semnale este esențială pentru a îl ajuta pe copil să învețe tehnica folosirii toaletei. Semnalele reprezintă metoda prin care copilul oferă informații privind nevoia de a elimina. Unele pot fi foarte evidente, în timp ce altele sunt subliminale sau lipsesc, în funcție de fiecare copil în parte, incluzând expresii faciale, în special grimase, plâns, scâncete, suspine, stare de neliniște și agitație etc. Când vine vorba de materiile fecale, unii copii elimină inițial gaze.

Iată care sunt o parte dintre semnalele transmite de copil:

• face grimase și se încruntă;
• prezintă o privire concentrată;
• se înroșește la față;
• musculatura abdominală se contractă;
• corpul se tensionează;
• se uită în gol;
• are tendința de a împinge în picioare;
• își modifică rata respiratorie;
• prezintă o stare de liniștire rapidă, rămânând tăcut și nemișcat pentru un moment;
• modificări ale expresiei feței, de la zâmbet la încrutare;
• oprirea din supt și refuz al alimentelor;
• dacă este în cărucior se poate agita;
• își pierde instant interesul pentru o activitate pe care o desfășura la acel moment;
• dacă este mai mare se poate ascunde într-un loc sau poate încerca să își dea jos pantalonii sau scutecul.

Momentele naturale ale copilului

Prin observare, vei învăța la cât timp după hrănire sau după trezire copilul simte nevoia de a urina sau defeca. Nou-născuții au tendința de a urina la fiecare 10-20 minute, în timp ce copiii mai mari  au, de asemenea, momente de urinare regulate sau în funcție de momentul în care sunt hrăniți. În jurul vârstei de 6 luni mulți copii pot sta și o oră fără să urineze cât sunt treji.

Momentele naturale reprezintă acele momente cheie în care simte nevoia de a elimina. Aceste momente sunt:

• la puțin timp după trezire;
• la puțin timp după ce a fost hrănit;
• după ce este ridicat din scaunul de mașină sau din cărucior;
• în timpul schimbării scutecului.

Această etapă implică familiarizarea cu momentele naturale în care copilul simte de cele mai multe ori nevoia de a urina sau de a defeca.

Sunete și indicații din partea părinților

Reprezintă acele indicații făcute de părinți când sunt în apropierea sau deasupra oliței/toaletei și copilul poate elimina. Inițial sunetele trebuie făcute în momentul eliminării pentru ca cel mic să dezvolte o asociere. Odată ce asocierea a fost stabilită, sunetul îi poate indica copilului că se află în mediul propice pentru a elimina. 

Cele mai comune semnale pentru a încuraja eliminarea sunt imitarea sunetului din timpul urinării, de genul „șșșș” sau „uuhh” pentru defecare. Puteți utiliza și cuvinte și încurajări verbale.

Intuiția părinților

Intuiția se referă la detectarea promptă și subconștientă de către părinți a momentului când copilul vrea să urineze sau să elimine materiile fecale, dezvoltându-se treptat. Această tehnică de învățare a utilizării toaletei duce la crearea unei conexiuni între părinte și copil, ceea ce crește intuiția părinților. (2, 4)

Ce facem pe timpul nopții?

Gradul de dificultate privind menținerea copilului uscat pe durata nopții depinde de frecvența micțiunilor și de fiecare copil în parte. O metodă ca cel mic să nu ude patul este să fie pus pe oliță să urineze înainte de somn și după ce s-a trezit. Pe durata nopții o serie de hormoni reduc producția de urină. Pe durata nopții bebelușii se pot trezi, de multe ori motivul fiind nevoia de a urina, deși este confundată deseori cu nevoia de a fi hrăniți. Dacă învățați să diferențiați semnalele de nevoie de hrană de cele de nevoie de a urina, îl puteți pune și în timpul nopții, când se trezește, pe oliță. (8)

Argumente pro și contra

Argumente pro

Studiul condus de către Digo deVries și publicat în jurnalul Pediatrics a arătat că antrenamentul la oliță poate fi făcut mult mai devreme decât se credea, fără a dăuna în vreun fel sănătății copilului. În cadrul mai multor studii realizate la Universitatea din Verona (Italia) și coordonate de către Dr. Simone Rugolotto (2002) s-au susținut aceleași efecte benefice și faptul că bebelușii au control asupra sfincterelor. Avantajele au fost subliniate în cadrul articolului: învățarea utilizării independente a toaletei de la vârste mai mici, reducerea iritațiilor și disconfortului produs de purtarea scutecelor, precum și îmbunătățirea legăturii dintre copil și părinți.(7)

Utilizarea toaletei încurajează dezvoltarea musculaturii implicate în eliminarea urinei și a materiilor fecale, îmbunătățind astfel controlul sfincterului anal și vezical. Părinții se axează pe detectarea nevoii de a urina a copilului, astfel că cel mic va deprinde mai ușor și va învăța să rețină urina prin contractarea musculaturii pelviene până la asigurarea mediului necesar pentru eliminarea sa. (8)

Majoritatea copiilor au nevoie de 5-10 scutece schimbate pe zi minimum. În cazul aplicării metodei comunicării eliminării scutecele sunt folosite doar pe durata nopții, sau, în unele cazuri, nici atunci. Astfel, se reduce și costul financiar asociat scutecelor. Chiar dacă se mai folosesc din când în când scutece, per total numărul scutecelor folosite va fi mult mai mic.

Este o metodă de a îmbunătăți comunicarea cu copilul. Părinții învață limbajul bebelușului, îi înțeleg mai bine nevoile  și se întărește astfel legătura dintre ei. Este poate cea mai importantă metodă, deschizând un nou canal de comunicare între părinți și copil.

Scutecele de unică folosință sunt destinate absorbției urinei, conținând geluri superabsorbante. Expunerea pielii timp îndelungat la acest gel combinat cu substanțele din urină crește riscul iritațiilor, infecțiilor bacteriene, virale sau fungice. Loțiunile și pudra de talc, în asociere cu mediul lipsit de aer și expunerea la reziduuri urinare sau fecale, produsele chimice din șervețele umede, favorizează producerea iritațiilor pe pielea bebelușului. Lipsa dependenței de scutece duce la reducerea iritațiilor cauzate de acestea. Este mai igienic și reduce disconfortul din timpul schimbării scutecelor. De asemenea, previne apariția infecțiilor tractului urinar și contribuie la igiena bebelușului. Lipsa scutecului îi oferă bebelușului mai multă libertate de mișcare. (1, 8)

Un studiu publicat în jurnalul Medical Hypotheses (2014) sugerează faptul că metoda eliminarea comunicării  favorizează reducerea colicilor bebelușilor, deoarece copilul este așezat să urineze sau să elimine materiile fecale într-o poziție optimă, ce favorizează defecarea competă, eliminând astfel orice disconfort care ar putea cauza simptome ale colicilor. (5, 8)

Argumente contra

Antrenamentul bebelușilor la oliță a primit o reputație proastă din cauza asocierii cu metodele rele de antrenare de la începutul anului 1920, a impunerii rigide a folosirii toaletei și folosirea pedepselor. Ulterior această metodă a început să fie eliminată, menționându-se că produce traume fizice și emoționale copilului. Conform studiilor de actualitate, este important când antrenezi copilul, dar și cum îl antrenezi, deoarece, într-adevăr, aplicarea unei metode nepotrivite poate cauza probleme fizice și psihice copilului.


Studiile arată că antrenamentul precoce al copiilor la oliță nu este asociat cu efecte medicale adverse sau probleme de comportament.

Un studiu publicat în jurnalul Pediatrics (2003) a analizat 406 copii și a arătat că antrenamentul precoce al copiilor la  toaletă  este asociat cu învățarea mai timpurie a antrenamentului dar și cu o durată mai mare de antrenament. Nu este asociat însă cu constipația, refuzul eliminării, reținerea eliminării sau alte probleme de sănătate. (6)

Comunicarea eliminării este o metodă care necesită mai mult timp și atenție din partea părinților.