Probleme des întâlnite în timpul antrenamentul la oliță

Mulți copii pot întâmpina probleme pe durata antrenamentului la oliță. Unii pot fi mai dificil de antrenat, din cauza personalității, a lipsei de adaptabilitate, au o atitudine mai negativă sau sunt mai puțin perseverenți.

Dezvoltarea controlului asupra vezicii și sfincterului anal se bazează pe două procese: părinții învață copilul când și cum să urineze și să elimine materiile fecale, iar copilul învață să recunoască semnalele de eliminare și să controleze momentul eliminării. Antrenamentul necorespunzător poate cauza complicații medicale, inclusiv disfuncționalități de urinare, constipație și impactare fecală. Vă prezentăm care sunt aceste probleme întâlnite în timpul antrenamentului la oliță și cum pot fi prevenite și tratate.

Refuzul și rezistența la antrenament

Refuzul de a urina sau defeca este diagnosticat când un copil care a fost învățat să folosească olița refuză ulterior, timp de cel puțin o lună. Aceast lucru afectează aproximativ 20% dintre copii, fiind influențat de prezența fraților, de setarea unor limite de către părinți și de antrenamentul la oliță finalizat abia după vârsta de 42 de luni. Refuzul de a urina sau defeca atrage după sine constipația și durerile la eliminare. De aceea, se recomandă modificarea dietei, includerea unor surse suplimentare de fibre alimentare și administrarea de lichide pentru a preveni sau reduce constipația. (1)

În cele mai multe cazuri, copilul care refuză să elimine sau este rezistent la antrenament este mai mare de 3 ani, știe să folosească olița însă alege să facă pe el. În majoritatea cazurilor, problema este dată de abordarea nepotrivită a părinților și de insistențele prelungite ca cel mic să folosească olița.

Conform unui studiu publicat în jurnalul Pediatrics (1997), 1 din 5 copii prezintă refuz de eliminare. Două comportamente diferite sunt asociate cu refuzul. Unul dintre acestea este cauzat de constipație ce poate cauza impactare fecală sau encoprezisul primar. Al doilea este prelungirea deprinderii obiceiului de a utiliza olița la 42 de luni. (3)

Un studiu intervențional publicat în jurnalul Archives of Pediatric and Adolescents Medicine (2003) a arătat că o metodă prin care se poate interveni este evitarea folosirii cuvintelor negative privind acțiunea de urinare sau defecare, sau urina și materiile fecale, precum și recompensarea copilului după eliminare. Metoda nu duce la înlăturarea completă a refuzului, ci la scurtarea perioadei în care copilul reacționează așa. (4)

Regresul antrenamentului

Regresul nu se referă la accidentele uzuale din timpul antrenamentului ci la situațiile care persistă. Apare atunci când copilul a acceptat să folosească olița sau toaleta, și la un moment dat nu mai vrea să o folosească. În acest caz trebuie să încurajați în continuare copilul, să nu îl certați și să rămâneți calmi.

Inițial, trebuie identificată cauza care a produs regresul copilului, care ulterior trebuie tratată. De cele mai multe ori, cauza este una emoțională, și mai rar de natură fizică. Discutați cu copilul privind motivul pentru care nu mai vrea să folosească olița. Poate fi vorba de anxietate, neîncredere sau teamă. Pot exista anumite schimbări în viața copilului care să ducă la acest regres și anume: divorțul părinților, moartea unei persoane sau a unui animal de companie, mutatul într-o altă locuință, schimbarea grădiniței, a creșei sau a școlii, probleme sociale sau nașterea unui frățior etc.

După ce cauza a fost identificată, discutați cu copilul cu răbdare și empatie, ajutându-l să treacă peste respectiva problemă. (5)

Abținerea de la nevoia de a urina sau defeca

Acest lucru presupune ca cel mic să efectueze diferite manevre pentru a întârzia eliminarea urinei sau a materiilor fecale, precum încrucișarea picioarelor sau dansul de pe un picior pe altul. Constricția voluntară a sfincterului concomitent cu contracția rectală sau a vezicii poate cauza constipație. Cea mai comună intervenție în acest caz este tratarea constipației și folosirea scutecelor, precum și includerea unei cantități mai mari de fibre și lichide în dietă. (1) Abținerea de a urina poate cauza infecții urinare din cauza înmulțirii bacteriilor de la nivelul vezicii, iar abținerea de a defeca poate cauza constipație, deoarece materiile fecale sunt reținute în interior și crește consistența lor, fiind dificil de eliminat.

Este cea mai comună problemă și își are rădăcina în faptul că cel mic învață să dețină controlul asupra vezicii și sfincterului, prelungind eliminarea, deși poate urina. Pe durata zilei poate provoca enurezis, din cauza abținerii și ulterior a faptului că cel mic nu mai are timp să se așeze pe oliță sau toaletă. Presiunea crescută asupra vezicii urinare poate afecta sănătatea acesteia și a rinichilor.

Un alt motiv este că unii copii pot manifesta sentimente de posesivitate față de materiile fecale, motiv pentru care refuză să le elimine. De cele mai multe ori sunt temporare și dispar de la sine. De asemenea, copiii pot prezenta teama de durere din timpul defecării. Aceasta apare ca urmare a unor episoade anterioare de constipație sau impactare rectală. (2)

Primul pas în acest caz este înlăturarea impactării fecale și a constipației dacă este cazul, pe baza prescripției medicale de laxative. Dați-i copilului motive pentru a utiliza toaleta, încurajându-l, însă fără a insista prea mult, ajutându-l să se autodisciplineze, să învețe să facă diferența între senzația resimțită când elimină și când întârzie eliminarea. Aflați care este cauza pentru care nu vrea să elimine pentru a putea rezolva problema. Schmidt recomandă folosirea recompenselor pentru a stimula copilul, dar și ridicarea unei posesiuni sau a unui privilegiu al copilului până când acesta acceptă să elimine.

Ascunderea și defecarea sau urinarea în scutec

Unii copii antrenați deja, se ascund în diverse locuri pentru a defeca și nu folosesc toaleta. Acest obicei este mai des întâlnit la vârsta de 22 luni. Acești copii pot prezenta de cele mai multe ori și refuzul de a defeca, abținerea sau constipația, precum și completarea mai târzie a antrenamentului.

Comportamentul nu a fost studiat prea mult, însă unii cercetători menționează că printre motive se numără teama sau rușinea de a defeca, precum și faptul că ei conștientizează că eliminarea trebuie să fie o activitate privată. (1)

Acest comportament este asociat cu refuzul de a urina sau defeca în oliță, constipația și abținerea de a defeca, conform unui studiu publicat în Archives of Pediatrics and Adolescent Medicine (2003). Motivul pentru care copiii se ascund când elimină în scutec poate fi faptul că aceștia observă că acest lucru se face în privat, sau poate fi teama sau rușinea de a elimina, conform rezultatelor studiului. În alte cazuri poate fi presiunea resimțită în timpul antrenamentului. (6)

Enurezis și encoprezis

Accidentele sunt parte naturală a antrenamentului la toaletă. Când se întâmplă este bine să reduceți sentimentele de negativitate și neplăcere la minimum. Enurezisul este o problemă foarte comună, aproximativ 15% dintre copiii de 6 ani încă mai prezintă astfel de acidente în timpul nopții. Nu este văzută ca o problemă de comportament, ci ca o întârziere în dezvoltarea controlului asupra vezicii. (2)

Enurezisul este eliminarea involuntară a urinei în lenjeria intimă, când copilul a fost antrenat la oliță. Printre cauze se numără dezvoltarea insuficientă a mușchilor care susțin vezica urinară, întârzierea eliminării sau faptul că cel mic este distras, dar și refuzul eliminării. Enurezisul primar este reprezentat de micțiunile în pat din timpul nopții, dificultăți de trezire noaptea când ar trebui să urineze și reducerea capacității vezicii, în timp ce enurezisul secundar poate avea drept cauză infecțiile urinre, afecțiuni medicale sau emoționale.

Encoprezisul este eliminarea voluntară sau involuntară a materiilor fecale în lenjeria intimă, fiind numită și diaree paradoxală. Acest lucru are drept cauză constipația sau impactarea fecală care reduce capacitatea sfincterului anal de reținere a materiilor fecale. În primul rând, trebuie acordată atenție alimentației copilului, consumului suficient de apă și aportului de fibre alimentare. Apare ca urmare a refuzului sau a amânării mersului la oliță sau toaletă. (8)

Citiți mai multe despre enurezis și encoprezis.

Care sunt principalele cauze ale apariției acestor probleme?

Pe lângă constipație sau infecții urinare, care produc disconfort copilului și pot cauza problemele enumerate mai sus, mai sunt o serie de cauze care pot afecta antrenamentul la oliță. Iată care sunt acestea:

Confuzie privind procesul de antrenare sau așteptările părinților

Copilul poate să nu înțeleagă în ce constă acest proces, sau care sunt așteptările părinților. De aceea, creați niște așteptări rezonabile în funcție de abilitățile copilului și explicații-le pe înțelesul lui, asigurându-vă că a înțeles. Dacă cel mic este constipat și pus pe oliță, este posibil să asocieze durerile din timpul defecării cu olița și astfel, să refuze ulterior să se mai așeze.

Lipsa curiozității copilului

Unii copii pot să nu prezinte interes sau curiozitate privind procesul de urinare în oliță. În acest caz puteți crea un avantaj prin punctarea și menționarea unor copii pe care copilul dvs. îi cunoaște, spunându-i că aceștia folosesc olița. Poate fi vorba și de frați sau personaje de desene animate. Rețineți să faceți acest lucru fără să îl judecați, certați sau înjosiți. Unii au tendința de a imita, astfel că acest lucru îi va motiva să încerce și ei.

Anxietate sau teamă

Anxietatea sau teama duc în general la renunțarea la o activitate, deși persoana în cauză știe că este utilă și trebuie făcută, sau își dorește. Și copiii pot dezvolta teamă sau anxietate față de procesul de eliminare dacă la un moment dat s-au confruntat cu o situație negativă. Acest lucru poate fi produs de dureri la urinare sau defecare cauzate de iritații, infecții urinare sau constipație. Copilul poate prezenta și teamă de oliță sau de toaletă. Cea mai mare problemă întâlnită este dată de teama de a cădea în toaletă sau de trasul apei, precum și teama de a sta singur în baie.

Probleme de control sau independență

Copiii mici pot experimenta dorința de autocontrol. Va simți nevoia să își demonstreze independența, astfel că este posibil să vrea să nu vă respecte dorințele la un moment dat pentru a demonstra că este ființă independentă și deține controlul asupra lui. Puteți transforma din acest lucru un avantaj, spunându-i că fiind băiat/fetiță mare e indicat să urineze și să defecheze în oliță, explicându-i că toți oamenii mari fac în oliță sau toaletă, încurajându-l. Puteți să îl încurajați să creadă că este alegerea lui să folosească olița și să își monitorizeze singur progresul.

Prea multă presiune sau o metodă nepotrivită

Dacă va fi solicitat sau pus pe oliță prea des, este posibil să refuze, mai ales dacă se află în faza de manifestare a independenței. Dacă metoda folosită presupune insistarea, încercați să găsiți o altă tehnică.

Fiecare copil are propria personalitate, astfel că nu orice metodă i se poate potrivi. În acest caz puteți să încercați alte tehnici. (5, 7)