Învățarea mersului la toaletă

Învațarea mersului la toaletă și făcutul la oliță reprezintă niște etape în dezvoltarea copilului, acesta dobândind abilitatea de a urina/defeca într-un mediu adaptat condițiilor sociale. Aceste procese sunt influențate de numeroși factori fiziologici, psihologici, sociali și culturali. Odată cu dezvoltarea copilului, acesta obține treptat abilitatea de a recunoaște momentele când vezica este plină și de a întârzia eliminarea până obține un mediu propice pentru acest proces.

Antrenamentul pentru utilizarea oliței/toaletei nu necesită controlul complet al vezicii urinare și al sfincterului anal, ci presupune dobândirea abilității de a percepe nevoia de a micționa/defeca și de a întârzia aceste procese. Statisticile arată că doar 20% dintre copii dezvoltă controlul complet al vezicii și al sfincterului anal în jurul vârstei de 2 ani.

Când vine vorba de renunțarea la scutece și utilizarea oliței părinții îsi pun numeroase întrebări, apar păreri atât din sursele media cât și de la familie și prieteni. Durează o zi să îl înveti pe copil acest obicei sau câteva luni? Trebuie insistat cu această rutină sau copilul trebuie lăsat să ia singur decizia cu privire la momentul când va vrea să folosească olița? Mai jos vă prezentăm răspunsurile la o serie de astfel de întrebări. (1)

Care este vârsta potrivită pentru renunțarea la scutece?

Principala întrebare a părinților când vine vorba de renunțarea la scutece este: care e vârsta potrivită pentru a învăța copilul să facă la oliță? Unii părinți încep antrenamentul imediat după naștere, alții la 3-6 luni sau la 18 luni, în timp ce alții abia la 3-4 ani. Majoritatea copiilor se acomodează ușor cu acest obicei dar unii pot opune mult timp rezistență.

Fiecare copil este unic, de aceea nu se poate defini un termen de vârstă ideală la care copilul ar trebui învățat să folosească toaleta. De asemenea, apar și diferențe de gen, fetițele dezvoltând mai rapid anumite abilități comparativ cu băiețeii. În plus, copiii ai căror părinți subestimează importanța utilizării oliței și a toaletei pot întâmpina mai ușor dificultăți în adoptarea acestui obicei sau probleme cum ar fi refuzul ulterior.

Ce spun studiile?

Diferențele sociale, economice și culturale influențează și momentului la care părinții decid să îi învețe pe cei mici să utilizeze toaleta. În timp ce în unele zone bebelușii sunt familiarizați cu toaleta din primele săptămâni, în alte zone copiii sunt lăsați fără scutece abia la 3-4 ani. Ideea conform căreia antrenamentul precoce (care nu presupune forțarea, obligarea și pedepsele) ar cauza probleme psihologice și traume emoționale copilului nu are suport științific, fiind informații incorecte.

Un studiu publicat în The Journal of Pediatrics (2006) arată că unii părinți aleg să introducă olița de la 18 luni, în timp ce alții abia după 25 de luni. Tendința este de a întârzia utilizarea toaletei din diferite metode, ceea ce poate atrage după sine probleme de natură medicală, comportamentală și costuri ridicate. (6)

Factorii asociați cu vârsta începerii antrenamentului pentru utilizarea toaletei sunt de mai multe tipuri și anume: factori ce țin de copil (sex, gradul de dezvoltare, temperament), factori ce țin de părinți sau familie (rasa, prezența fraților, educația părinților, situația socioeconomică, familiile monoparentale), factori ce apar în momentul antrenamentului (vârsta inițierii, constipație, refuzul eliminării). Alte motive ar fi răspândirea informațiilor incorecte conform cărora antrenamentul precoce ar fi dăunător pentru copil, precum și disponibilitatea crescută a scutecelor de unică folosință. ( The Journal of Pediatrics - 2004). (11)

Rezultatele unui studiu publicat în Journal of Pediatric Urology (2009) au arătat că întârzierea utilizării oliței/toaletei până la vârsta de 32 de luni a fost asociată cu creșterea riscului de incontinență urinară, infecții ale tractului urinar din cauza golirii incomplete a vezicii. De asemenea, poate apărea riscul de control redus al vezicii, ceea ce cauzează ulterior enurezisul nocturn (urinatul în pat). (9)

Conform unui alt studiu publicat în jurnalul Neurourology and Urodynamics (2000), mușchii vezicii urinare sunt stabili, contractându-se doar în momentul urinării iar micțiunea nu este un act automatic reflex. Dobândirea deprinderii de a controla vezica urinară poate astfel reduce riscul de apariție a actului micțional incontrolat din timpul nopții. (8) Începerea mai rapidă a procesului de utilizare a toaletei/oliței este corelată cu deprinderea mai rapidă a folosirii independente a toaletei, comparativ cu antrenamentele la vârste mai mari, însă durata antrenamentului este mai lungă în primul caz. (Pediatrics - 2003). (10)

Un studiu publicat în Journal of Developmental and Behavioral Pediatrics (2009) sugerează că începerea antrenamentului pentru utilizarea toaletei după 24 de luni este asociată cu dificultăți în obținerea și menținerea controlului asupra vezicii urinare. Explicația ar sta în faptul că întârzierea acestui proces până la 2 ani crește expunerea la potențiali factori de stres ce pot interfera cu obținerea controlului asupra vezicii. (12)

Întârzierea prelungită a antrenamentului pentru utilizarea oliței și renunțarea la scutece poate duce și la creșterea stresului familial, în special când copilul trebuie să meargă la grădiniță.

Ce alegem: olița sau toaleta?

Unii copii pot fi speriați de utilizarea toaletei, existând teama de a cădea în toaletă. În acest caz se recomandă începerea cu olița. Copiii care utilizează doar olița pot întâmpina teamă în utilizarea toaletei când sunt în afara casei. Majoritatea părinților le utilizează concomitent pentru ca cel mic să se obișnuiască cu ambele.

Olița

Este mai simplu pentru copii deoarece se simt mai în siguranță. Puteți cumpăra olița înainte de a-l învăța propriu-zis.  Astfel, cel mic se poate obișnui cu ea, chiar dacă o folosește doar pentru joacă, intrând în rutina copilului. Cel mic poate fi așezat sau îndrumat să se așeze pe oliță pe parcursul zilei, chiar și pentru a sta, fără altfel de așteptări. Puteți așeza un ursuleț de pluș sau o păpușă pe oliță, astfel cei mici vor deveni mai încrezători și vor dori să copieze actul. Copiii simt nevoia de a se simți confortabil și deținând controlul când încep să utilizeze olița. O oliță trebuie să le permită celor mici să stea cu picioarele pe podea.

Toaleta

Este necesar un reductor pentru vasul de toaletă și un taburet înălțător pentru ca cel mic să poate sta cu picioarele pe el când utilizează toaleta. Copilul trebuie să se simtă relaxat și în siguranță pe toaletă. Poate fi lăsat să tragă apa la final pentru a-i oferi senzația de control și bucurie. Asigurați-vă că trage apa doar după ce a eliminat, altfel poate deveni doar un joc pentru cel mic.

Unii copii au teama că ar putea să cadă în toaletă și să fie trași de apă - în acest caz îi puteți explica modul de funcționare al toaletei și că nu este posibil să cadă. Dacă teama nu dispare, este mai bine sa începeti cu olița. Asigurați-vă că va putea folosi toaleta singur (ușa să fie deschisă, să fie lumină în baie). Puneți produsele de curățenie, deodorantele și alte produse undeva unde copilul nu poate ajunge.

 

Strategii de educare a copilului să facă la oliță/toaletă

Este necesară observarea reacțiilor copilului la tehnicile de învățare și adaptarea în funcție de acesta. Copilul trebuie încurajat în permanență. Acesta învață mult mai ușor prin interacțiune verbală (discutați cu el despre oliță și utilizarea ei) sau prin exemplul practic (puteți așeza copilul pe oliță la anumite intervale de timp pentru a deveni un obicei). Unii copii pot aprecia atenția celor din jur, fiind bucuroși când le este lăudat progresul, în timp ce alții preferă să practice singuri, fără prea multă atenție. Trebuie doar să fiți atenți la comportamentul copilului și la preferințele acestuia când vine vorba de utilizarea oliței.

Vă prezentăm o serie de strategii generale pentru antrenamentul utilizării oliței:

• Oferiți-i copilului oportunitatea de a folosi olița. Fără să îl forțați fizic să folosească olița sau toaleta, oferiți-i posibilitatea utilizării, încurajați-l să o folosească și nu vă descurajați.
• Solicitați constant copilul să folosească olița. Faceți un obicei din solicitarea copilului de a folosi olița: înainte de somn și imediat după ce s-a trezit, înainte de a pleca undeva și când vă întoarceți acasă și la 30-60 minute după masă. Astfel, copilul va dezvolta un reflex de a utiliza olița sau toaleta, obișnuindu-se cu acestea.
• Încurajați-l și lăudați-l. Evitați să îi dați prea multe instrucțiuni și lăudați-i fiecare pas făcut. Astfel îl veți încuraja să facă progrese. Încurajați-l, răsplătiți-l și susțineți-l pentru fiecare pas făcut și înțelegeți-i temerile dacă este cazul, iar dacă greșește, arătați-i unde a greșit și corectați-l. 
• Lăsați copilul fără scutece. Astfel, copilul va putea percepe diferența dintre purtarea scutecului și lipsa acestuia, obișnuindu-se.
  Nu îl învățați pe copil să fie dezgustat de urină sau materiile fecale, însă încurajați-l să facă diferența dintre ud și uscat, murdar și curat.
• Oferiți-i copilului sentimentul de participare activă, control și independență. Dacă copilul utilizează toaleta, lăsați-l pe el să tragă apa, asigurați-vă că folosește corect hârtia igienica și că se spală pe mâini corespunzător.
• Folosiți cuvinte pe înțelesul copilului, cuvinte pe care să le înțeleagă, care să descrie părțile corpului implicate în proces, urina sau scaunul. Introduceți din timp cuvintele toaletă și oliță în discuțiile cu copilul.
• Puteți utiliza cărți, povești, imagini sau cântece despre utilizarea toaletei sau a oliței, în funcție de personalitatea copilului.
• În procesul de învățare nu insistați ca cel mic să stea mai mult de 10 minute pe oliță deoarece poate fi înțeles ca o pedeapsă.
  
• Învățați-l pe copil care sunt regulile de igienă: arătați-i cum trebuie să se șteargă corect la fund și cum trebuie să se spele pe mâini.
• Fiți pregătiți pentru incidente și dificultăți. Unii copii învață repede și fără prea multe probleme să utilizeze olița, în timp ce în cazul altor copii antrenamentul poate dura mai mult. Rețineți că fiecare copil este unic și are propriul ritm. (2, 5)

 

Există mai multe metode cunoscute și testate privind instruirea copilului pentru utilizarea oliței sau a toaletei, metode ce depind de vârsta copilului (2, 4, 7):

Antrenamentul timpuriu la oliță (Comunicarea eliminării)

Este o metodă care presupune recunoașterea unor semnale transmise de copil și poziționarea acestuia pe oliță sau pe toaletă pentru a elimina. Se începe de obicei imediat de la naștere, la 2-3 săptămâni de la naștere sau până la 6 luni. Nu este recomandată copiilor mai mari de 18 luni, aceștia necesitând altă abordare.

Metoda îmbunătățește comunicarea dintre părinți și copil, reduce iritațiile cauzate de scutece și este utilă din punct de vedere economic. Ca aspect negativ, este o tehnică ce presupune multă grijă din partea părinților și solicită timp, însă efectele benefice sunt pe termen lung.

Citiți aici mai multe despre această metodă de antrenament la oliță.

Metoda orientată către copil a lui Brazelton

Este o metodă de antrenament gradual, recomandată pentru copiii cu vârsta de aproximativ 2 ani. Inițiatorul metodei recomandă să se înceapă când copilul este pregătit atât fizic, cât și emoțional și cognitiv pentru a folosi toaleta sau olița, și când prezintă interes pentru utilizarea acesteia. Copilul trebuie încurajat să utilizeze olița sau toaleta din proprie inițiativă.

Dacă copilul încă folosește scutecul, goliți în oliță conținutul scutecului în prezența copilului, explicându-i că acolo trebuie să ajungă materiile fecale. Lăsați copilul fără scutec și poziționați în proximitate olița, încurajându-l să o foloseasca independent.

Oferiți-i exemplu practic prin utilizarea unei păpuși sau a unei jucării de pluș, arătându-i toti pașii. Arătați-i diferența dintre scutecul ud și uscat. Odată inițiat, părinții vor solicita copilul de aproximativ 3 ori pe zi să o folosească. Cât timp copilul stă pe oliță îi puteți citi o poveste sau puteți discuta cu el.

Brazelton recomandă ca antrenamentul la oliță să nu înceapă mai devreme de 18 luni și dacă cel mic nu este dezvoltat suficient: nu merge singur, nu se îmbracă și dezbracă singur, nu vorbește, nu recunoaște când vezica este plină, nu poate întârzia eliminarea. Metoda poate prezenta dezavantajul ca cel mic să prezinte interes pentru oliță destul de târziu, ceea ce prelungește perioada de utilizare a scutecelor.

Citiți aici mai multe despre această metodă.

Metoda antrenamentului de o zi (Azrin și Foxx)

Este o metodă intensivă de educare a copilului să folosească olița, fiind recomandată copiilor mai mari de 20 luni. Tehnica include creșterea cantității de lichide administrare copilului pentru a favoriza nevoia de a urina, încurajarea constantă a copilului să folosească toaleta și includerea jocului în antrenament. Ca și metoda anterioară, aceasta presupune ca cel mic să fie dezvoltat din toate punctele de vedere pentru a putea folosi olița, dar nu presupune și ca  acesta să prezinte interes pentru folosirea oliței. Aici intervine jocul, care va ajuta la dezvoltarea acestui interes din partea copilului.

Deși este numită metodă de o zi, această noțiune se referă la acea perioadă continuă petrecută cu copilul, în care este practicată utilizarea independentă a oliței. Ulterior, urmează o altă perioadă în care practica este reluată constant pentru ca cel mic să dezvolte un obicei.

Citiți aici mai multe despre avantajele și dezavantajele aceste metode.

Metoda gradual-intensivă (Dr. Schmidt)

Este o metodă indicată copiilor de 18-24 luni, ce combină tehnicile prezentate anterior, și anume pe cea a lui Brazelton și antrenamentul de o zi.

Este o metodă graduală ca a lui Brazelton, dar în același timp intensivă, ca antrenamentul lui Azrin și Foxx. Are la bază un proces de tranziție pentru a facilita acomodarea copilului treptat cu olița. Această acomodare poate dura și câteva săptămâni, după care începe antrenamentul propriu-zis la oliță. Când copilul dă semne că vrea să elimine, va fi poziționat pe oliță sau pe toaletă.

Citiți aici mai multe despre această metodă.

Metoda lui Dr. Spock

Este recomandată copiilor cu vârsta de 24-30 luni, când aceștia sunt suficient dezvoltați fizic, psihologic, emoțional și cognitiv pentru a utiliza olița sau toaleta, conform inițiatorului metodei, Dr. Benjamin Spock - medic pediatru american.

Acesta susține că cel mic trebuie să prezinte control asupra sfincterului anal și asupra vezicii urinare și să prezinte interes pentru folosirea toaletei și renunțarea la scutece. Fiind o metodă destul de tardivă și fiind orientată către copil, antrenamentul poate fi prelungit și poate duce la utilizarea prelungită a scutecelor.

Citiți aici mai multe despre această metodă.

Oferim recompense sau nu?

În timp ce recompensele de orice fel încurajează copilul să progresese în ceea ce face, excesul poate dăuna, în sensul că cel mic poate fi extrem de dezamăgit când se întâmplă un incident și nu este răsplătit, devenind anxios sau simțind rezultatele ca pe niște eșecuri mari. Pe de altă parte, poate cădea în extrema cealaltă, adică va avea convingerea că trebuie să fie răsplătit și pentru alte acțiuni: terminarea mesei, spălatul pe dinți etc. De aceea, trebuie menținut un echilibru, fără sa exagerăm cu recompensele, cel puțin cu cele materiale.

Principalele complicații în instruirea utilizării toaletei/oliței

În timp ce unii copii sunt mai maleabili și învață ușor utilizarea toaletei, unii dezvoltă probleme pe perioada antrenării. Aceștia se adaptază mai greu și au un caracter mai negativ. Iată care sunt principalele probleme întâlnite în antrenamentele pentru utilizarea oliței sau a toaletei:

• Refuzul categoric de a utiliza olița/toaleta.
• Întârzierea eliminării – încrucișarea picioarelor și constricția voluntară pentru a întârzia eliminarea urinei.
• Ascunderea și urinarea/defecarea în alte locuri – mulți copii fac asta după ce sunt învățați să utilizeze toaleta.
• Udarea patului (enurezis) – unii copii pot să facă în pat și la vârsta de 5 ani, însă după vârsta de 6 ani este considerată problemă de natura medicală.

Motive pentru care cei mici refuză să utilizeze toaleta/olița:

 

• copilul își manifestă astfel independența, fiind o modalitate de a deține controlul;
• se adaptează mai greu;
• în cazul copiilor cu anumite probleme de natură fizică sau psihică;
• pot manifesta teamă, neînțelegând despre ce este vorba și dezvoltând o fobie pentru toaletă, mai ales teama de a nu cădea în toaletă și de a fi evacuat când se trage apa;
• pot fi prea distrași de jocuri sau alte activități, astfel încât refuză să utilizeze toaleta sau olița;
• constipația poate sa apară la cei mici și poate îngreuna procesul de defecare, provocând durere - de aceea, cei mici pot amâna acest proces și refuză;
• o modalitate de a capta atenția celor din jur prin refuz. (2)

Pot exista anumite situații în care nu este recomandat să se înceapă antrenamentul pentru utilizarea oliței, situații care nu implică doar copilul, cum ar fi:

 

• un eveniment cum ar fi mutatul într-o noua locuință;
• mutatul din pătuț în pat normal;
• dacă ai un nou-născut sau ești însărcinată;
• o boală, un deces sau anumite crize familiale.

Aceste evenimente pot afecta și suprasolicita copilul, fiind prea multe informații acumulate într-un timp prea scurt. (3)

Pentru a putea utiliza olița nu este absolut necesar ca cel mic să meargă singur și să își poată ridica pantalonii, depinzând doar de așteptările părinților, conform celor mai multe studii. Indiferent de vârstă, copilul va avea nevoie de timp pentru a putea învăța. Așteptarea pasivă a momentului în care copilul va fi pregătit să utlizeze toaleta e posibil să nu fie o idee corectă, deoarece unii copii pot să nu dezvolte un interes pentru oliță din proprie inițiativă.

De asemenea, utilizarea oliței nu este un lucru instinctiv, fiind nevoie de practică  pentru ca în cele din urmă copilul să adopte acest obicei. Pentru a-l învăța e nevoie de încurajare, monitorizarea progresului și răsplată pentru succes. Cu răbdare și în timp orice copil poate fi dezvățat de scutece și făcutul la oliță sau la toaletă poate deveni o rutină zilnică.